“Da”, este noul “nu”

de Victor Eugen Lungu , 24 aprilie 2015
“Da”, este noul “nu”

Eu cu sportul le am, numai în măsura în care “aruncatul cu privirea”, “halbere” și “coniac ca Noe” sunt sporturi olimpice. Din păcate la acest nivel sunt și cei care se ocupă, cu semnătură și ștampilă, de viitorul minților sănătoase în trupuri așișderea. Iar în ceea ce privește fotbalul, acest sport au reușit să mi-l facă extrem de antipatic cei de la Pro TV după ce l-au becalizat.

Conform presei clujene, Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis în ședința de joi că locul de desfășurare a finalei Cupei României să fie Arena Națională din București. Abia ce nu se răcise hotărârea luată la sfârșitul lunii martie ca finala Cupei României să se joace pe Cluj Arena. Însă, pe atunci, Universitatea Cluj nu se calificase în finală, să le tremure chiloțelul aprigilor finanțatori ai Stelei. Am scris cumva “Steaua”? Atunci să nu mă mir.

Cică la ultima ședință 13 membri au optat pentru ca finala să se joace pe Cluj Arena, variantă agreată și de către președintele FRF, Răzvan Burleanu. Numai că au început să fluture din portofele sponsorii, aka Timișoreana și ProTV (fără Gigi, nici o imagine – iar Gigi nu cred că are rază de deplasare prin eliberarea condiționată până la Cluj-Napoca). Așa că Burleanu a înțeles că “problema viitorului Cupei României” este de domeniul trecutului dacă finala s-ar juca la Cluj, că “ar periclita relația dintre FRF și  sponsori”. Așa că, dacă tot este să se voteze democratic, un alt vot decât cel pentru București, ar fi “în defavoarea viitorului acestei competiții”.

Și dacă soarta a vrut ca finala Cupei României dintre Steaua și Universitatea Cluj să se joace pe 31 mai, la București, pe Arena Națională, cine să fie membri CE FRF să se opună acesteia? Așa că nu s-au opus, majoritar.

Comentarii

+