HomeActualitateNoi muncim, nu plătim

Noi muncim, nu plătim

Protestul persoanelor cu credite în franci elvețieni, organizat în Piața Constituției,  nu va rămâne singular. ARDI (Asociația Românilor cu Datorii la Întreținere) își convoacă pe Facebook membrii din toată țara pentru un miting în Piața Victoriei. Participanții vor purta pancarte cu mesaje către actuala conducere politic-administrativă, cu target principal pe axa Iohannis/Cotroceni: "Plata întreținerii = instrument masonic amtiromânesc"; "Apa caldă – dar gratuit de la Dumnezeu"; "Je suis colibar, dau la RADET un salar"; "Agentul termic = coloana a cincea FMI"; "Bruxelles, jos labele de pe caloriferul românesc!"; "Întreținerea la prețul istoric din 1970!"; "Nu vrem căldură cu plată, nici apă reglementată!"; "Decât spălat și spoliat, mai bine umblu transpirat!" Dl. Raj Radescu, Președintele Asociației:

"Este indmisibil ce se întâmplă. Am votat schimbarea în speranța că actuala Putere va readuce costurile întreținerii la vremurile anterioare satrapului Băsescu, așa cum a promis. Avem informații că dl Ponta își dorește din inimă acest lucru, dar este împiedicat de urmașul de la Cotroceni al dictatorului. Personal, nu cred că ies din iarna asta galben ca turta de ceară, ci negru de supărare. Ar trebui să vând aifoanele copiilor să plătesc întreținerea, și unul dintre Mercedesuri ca să achit datoriile acumulate. Sincer, îl regretăm cu toții pe Ceaușescu. Nu ne dădea dânsul apă caldă și căldură, dar rămâneam cu destui bani să ne luăm haine de pus în plus pe noi, conform prețioaselor indicații. Cred că eu aveam vreo cinci cojoace alendeloane și șapte blănuri nevastă-mea, deoarece activam amândoi în munca de gestiune. Nu vrem să ni se anuleze datoriile, solicităm recalcularea lor la prețul corect din Epoca de Aur".

Cei doritori a se alătura protestului sunt rugați de organizatori să mai pună o haină pe ei, vremea fiind friguroasă acum în București. De asemenea, va fi necesar să prezinte înainte dovada neachitării costurilor întreținerii, pentru a se evita infiltrarea provocatorilor cu datoriile plătite la zi.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare