HomeActualitateCele mai tari farse de 1 Aprilie

Cele mai tari farse de 1 Aprilie

1. Ion Iliescu a încercat să-și păcălească soția prefăcându-se mort. Doamna Nina n-a fost impresionată de tentativă, aducându-i farsorului un ceai de tei și spunându-i: "Nelule, ăla-i catargul lui Băsescu sau iar ai citit România Europeană a tovarășei Corina?"

2. Victor Ponta și-a început ședința de Guvern din 1 Aprilie cu: "Jur să spun azi adevărul și numai adevărul". Membrii celui mai cinstit guvern au considerat asta cea mai proastă glumă a lui Ponta, de la învestire încoace.

3. Liviu Dragnea n-a păcălit pe nimeni, dar a fost el păcălit cu o citație falsă de la DNA pentru Dosarul Referendumului. Procurorii l-au trimis acasă, asigurându-l că decesele martorilor survenite între timp nu le permit încă să definitiveze numărătoarea.

4. Radu Mazăre s-a păcălit singur, prezentându-se nechemat la DNA și pregătit pentru orice, cu trening, periuță de dinți și cinci însoțitoare în bikini. A fost foarte surprins atunci când a fost din nou refuzat, afirmând că DNA-ul iohannist e la fel de neserios ca și cel băsist.

5. Dan Șova a primit o hârtie prin care era înștiințat că votul privind cererea DNA de arestare a sa va fi reluat în Parlament. Era clar că-i o farsă atât timp cât Ponta, direct interesat, nu dăduse niciun telefon.

6. Elena Udrea și-a păcălit colegele de celulă susținând că toate trebuie să-i dea 10% din pachetele primite de acasă. Farsa a prins, respectivele bucurându-se degeaba că nu vor mai fi ele cele care primesc doar 10% din afacerile cu pește.

7. Călin Popescu-Tăriceanu a lăsat un bilet roz pe noptieră: "Draga mea, a fost frumos, dar eu m-am hotărât să-mi refac viața alături de o persoană care, deși mult mai tânără decât tine, îmi înțelege bine aspirațiile personale". Farsa n-a ajuns la deznodământ, dl Tăriceanu uitând, la întoarcerea din baie, ce conținea biletul și rupându-l repede pentru a nu mai ajunge în colecția doamnei Udrea.

8. Adriean Videanu a recepționat un SMS despre suspendarea arestului la domiciliu, urmând a fi încarcerat de urgență. Abia după ce a găsit cu greutate biroul printre cele 72 de camere și-a dat seama că mesajul era cu expeditor necunoscut și, cel mai probabil, o păcăleală din partea lui Băsescu, înciudat că el e plimbat de Ponta prin spații înguste din proprietatea Statului.

9. Gheorghe Ștefan-Pinalti a fost informat că este căutat la vorbitor de un grup de folcloriste cu o datorie mai veche din partea lui Copos. Farsa a fost organizată, prin interpuși, de chiar Copos, care nu și-a putut închipui vreo glumă mai bună pentru cordul lui Pinalti.

10. Traian Băsescu i-a trimis matinal Gabrielei Firea un mesaj ca din partea celui ce i-a spart biroul senatorial, susținând că pentru doar 100.000 euro îi va returna fotografiile intime în care apare masându-l thailandez pe Voiculescu. Doamna Firea a fost imediat de acord cu 200.000, dl Voiculescu nefiind acum atât de sărac cum se amăgește cetățeanul Băsescu Traian.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare