Zgonea, reprimit în PSD, după ce s-a ales cu dosar penal: ”Abia acum a dovedit că e hoț, deci e de-al nostru!”

de Spartakus , 16 februarie 2017
Zgonea, reprimit în PSD, după ce s-a ales cu dosar penal: ”Abia acum a dovedit că e hoț, deci e de-al nostru!”

Alungat din PSD de hoardele lui Dragnea, mai ceva decât colegul lui, Mihai Viteazul, după ce și-a luat bătaie la Mirăslău, Valerică Zgonea a intrat într-un nemeritat con de umbră. Prietenii l-au uitat, colegii Mihai, Baba Novac și frații Buzescu nu i-am dat nici măcar un SMS de Revelion, iar dușmanii au trecut, pur și simplu, peste el. Dar, în mod surprinzător, când nimeni din PSD nu-și mai amintea vreodată că a fost cândva un șef la Camera Deputaților numit Zgonea, inimosul Valerică a dovedit că este un pesedist adevărat. El ar fi primit, zic procurorii, niște euroi șpagă și o excursie la Viena – probabil să-l viziteze pe colegul Mihai, aflat în exil la curtea lui Rudolf II – pentru a facilita numirea unei păsărici blonde ca secretar de stat.

Pentru a înțelege mai bine devotamentul lui Zgonea pentru cauza Partidului, să spunem că păsărica nu îi era fiică, nepoată, verișoară și nici măcar amantă, ci era fata unui coleg din PSD, consilier județean la Buzău. În fața acestei dovezi de patriotism partinic, foștii colegi pesediști au rămas, efectiv, fără cuvinte și abia cu mare greutate am putut sta de vorbă cu ei. „E admirabil ce a făcut domnul Zgonea, așa ceva numai un pesedist adevărat poate face, să sacrifice binele familiei sale pentru familia unui coleg”, a precizat un membru de vază al PSD.

După ce s-a anunțat că Valeriu Zgonea este pus sub control judiciar și riscă o pedeasă de opt ani de pușcărie, mai mulți lideri PSD au propus reprimirea lui în Partid. Se pare că însuși Dragnea, în ciuda conflictului deschis avut cu Zgonea, și-ar fi dat avizul în acest sens: ”Noi l-am crezut pe Valerică un prostănac, care făcea de râs Partidul și nu era în stare să fure nici măcar monede din cărucioare, la Cora și Auchan. Și când colo, el fura cu două mâini, dar în folosul PSD. De acum, e binevenit în Partid, a dovedit că e hoț, ca noi toți! Abia acum a arătat că e un pesedist adevărat”, ar fi spus Dragnea.

Comentarii

  • nuaelup

    17 februarie 2017 19:25

    sparta.ka.kus o comite din nou ... humor constipat de slugoi la mortu' viu, halal sclavule, pupa poala boss-ului !

    raspunde comentariului
  • Titu Sandronicus

    17 februarie 2017 10:23

    Un articol nedrept fata de ALDE.. Penalii din partidul aflat in coalitia de guvernare cer sa le fie recunoscute "meritele". Se pare ca Tariceanu va avea, pe aceasta tema. o interventie in plenul senatului unde va cere sa fie sanctionata presa lipsita de echidistanta...

    raspunde comentariului
  • Ciombe

    16 februarie 2017 17:09

    Pai, tov. Zgonea cu mecla sa inconfundabila de pishicher hiper-perfect, n-avea cum sa ramana pe dinafara, toasi! Asa ca, hai noroace, multiple si sanatate maxima!

    raspunde comentariului
+