Am auzit zvonuri că Dragnea e labagiu

de Spartakus , 20 februarie 2017
Am auzit zvonuri că Dragnea e labagiu

Pare paradoxal ca, într-o lume unde informația circulă cu viteza gândului și pârțul tras de Trump la un miting, în Florida, se aude instantaneu până-n Suedia și-mpute toată Scandinavia, să mai existe oameni care cred în zvonuri. Când sunt atâtea surse de informare, când toate datele pe care vrei să le știi, de la cât o are Titus Steel când se culcă, la câtă apă a dislocuit Oana Roman când s-a aruncat în piscină, trebuie să fii de-a dreptul tâmpit să mai crezi în zvonuri sau de-a dreptul ticălos să pretinzi că le crezi.

Bunăoară, eu am auzit ieri în autobuz doi pensionari veniți de la mitingul anti-Iohannis de la Cotroceni, care vorbeau între ei. ”Hai, bre, nea Costele, că Dragnea ăsta al tău e un labagiu. Ne-a promis că ne-o dă mărită și eu n-am simțit nimic!”, zicea unul. Celălalt l-a privit atent și a început să fonfăie: ”PSD! PSD! PSD!” ”Zău, dacă-ți spun?, a urmat celălalt. E chiar labagiu, am stat două ore în ploaia asta să-l înjur pe mutălău și o țuică fiartă n-a dat și Dragnea, cacu-m-aș în mustața lui!” Celălalt nici n-a clipit, ci a continuat să repete, ca budiștii ăia cu Hare Krishna: ”PSD! PSD! PSD!” până când am coborât și probabil că o repeta și azi, dacă nu l-o fi dat șoferul jos la capăt de linie.

Ei, și acum vă întreb pe voi: dacă am auzit zvonul ăsta să-l cred? Să cred, adicătelea, că un domn așa de bine, la etatea lui respectabilă, cu mustața aia vajnică și privirea de vultur pleșuv poate să fie un labagiu înrăit, cum susținea, cu tărie, acel bătrânel? Dar cum poți să crezi asemenea zvonuri, cum poți crede că Liviu Dragnea e ”decât” un onanist cu bătături în palmă de-atâta frecat țiparul prin Parlament, când el are alături o jună de 24 de anișori pe care e evident că n-o ține alături doar ca să-i recite poezii de Nichita?

Și ăsta e doar un zvon din multe altele. Am auzit, de pildă, că Dragnea ar fi și un mare ciorditor, că și-a făcut palatul ăla cât patru străzi, din Alexandria, doar din furt de bani publici, am auzit că în Teleorman nu respiră nimeni dacă nu-i poruncește el. Și am auzit că tânăra căreia îi predă Dragnea din bob în bob amorul, printre firele alea înspicate din mustață, are un bemveu ultimul răcnet pe care i l-a făcut cadou iubițelul, din leafa lui de bugetar. Cum să cred asemenea zvonuri, când eu sunt convins că domnul Dragnea e om cinstit, iar prietena lui nu e o pițipoancă nehalită, care merge pe deviza ”Fată, fată, pupă-l în bot și papă-i tot”, cum umblă vorba prin târg, ci o tânără și promițătoare speranță a social-democrației românești? Nu mai vorbesc că am auzit zvonuri potrivit cărora Dragnea, Tăriceanu și complicii lor ar fi niște cozi de topor ale lui Putin, care vor să ne scoată din UE și din NATO nu atât ca să ne unim cu Rusia sau să ne trimită pe noi, ăia 600.000 care tot scandăm prin piețe, în Siberia, cum propuneau ieri pesediștii de la Cotroceni, ci ca să scape ei de pușcărie. Cum să crezi astfel de zvonuri, când oamenii ăștia sunt niște pro-europeni convinși: își fac concediile pe Coasta de Azur, țin banii prin băncile elvețiene și nu s-ar duce la Moscova nici dacă le-ar promite Putin că le dă voie să-i ciordească Tezaurul.

În condițiile astea, mi-e greu să cred că un om ce pare cu capul pe umeri, ca Liviu Dragnea, pune urechea, ca să nu zic botul, la zvonuri, cum că protestele contra lui ar fi organizate de multinaționale, ba mai cere și Comisiei SRI să ancheteze corporațiile străine, în căutate de agenturi, huligani și spioni soroșiști. Hai, bre, nea Dragneo, cum să crezi așa ceva? Păi, dacă ar vrea să te pună cu botul pe labe, să nu mai ai bani nici de pensii și nici de pomeni pentru asistații care te votează, multinaționalele nici n-ar trebui să-și scoată angajații în stradă. Ar fi suficient să intre vreo șase luni în grevă fiscală, că te-ar lăsa în bugetul mic și gol, și înșiși pensionarii te-ar scoate în șuturi de la putere când nu și-or mai primi pensia și banii de tigăi la promoție. Cum să crezi că vin managerii de multinaționale să facă prezența prin piață sau să întrebe pe fiecare dacă și-a îndeplinit targetul la ”PSD/ciuma roșie”, ”Noaptea, ca hoții”, ”DNA/să vină să vă ia” și alte scandări corporatiste?

Fii serios, nene Liviule, nu mai da atenție la vorbe de-astea și nici nu-l mai pune pe Țuțăreanu, Țuțuianu sau cum îl cheamă pe-ăla de la Comisia SRI, să ancheteze multinaționalele ca Vîșinski pe dușmanii poporului, că te faci, naibii, de râs. Poveștile că ăia din piață sunt plătiți, că le dă Soroș bani și dacă vin cu guppy-ul din acvariu, în pungă, la proteste, sunt zvonuri. Zvonuri și nimic altceva! Uite, dacă vrei un fapt cert, incontestabil și indubitabil ți-l zic eu: o să ajungi la pușcărie. Mai devreme sau mai târziu, dar sigur tot o să ajungi. E limpede ca lumina zilei. Și în locul tău, nene Dragneo, că te știu așa, patriot și bănuiesc că nu folosești produse de import, imperialiste și psihotronice, chiar mi-aș face griji din cauza asta: ai idee că în România nu se mai fabrică niciun fel de săpun pentru dușuri?

Comentarii

  • aradean

    22 februarie 2017 17:33

    CAT MAI URGENTPSD co. trebuie declarat grup infractional organizat pentru actiunile de favorizare a infractorilor si promovarea lor in functii de conducere ! Sper sa se gaseasca cineva competent si curajos sa initieze acest proces si sa-i vedem pe toti dupa

    raspunde comentariului
  • ZVON

    21 februarie 2017 8:43

    AM INTELES CA NISTE CAINI MAIDANEZI AU DESFIGURAT UN COPIL MAI IERI-ALALTAIERI. ..CA SA VEZI PANA UNDE POATE BINOMUL IOKHANNIS-KOVESI SA MEARGA CU TICALOSIILE IN TARA ASTA...

    raspunde comentariului
+