HomeActualitateAVEM DOVEZI: Codruța Kovesi suferă de dedublare a personalității

AVEM DOVEZI: Codruța Kovesi suferă de dedublare a personalității

Mărturisim că pe noi, adepți fervenți ai congregației "Martorii lui Gâdea", ne-au uluit ultimele cercetări și arestări efectuate de DNA. Eram ferm convinși, așa cum ne-au revelat continuu predicile pastorului Mihăiță, că DNA este un instrument politic manevrat de Băsescu pentru a-și lichida adversarii. Întrucât ceea ce se întâmplă ni se pare o adevărată nebunie, am solicitat o părere autorizată din partea cunoscutului psihiatru Manase Froidea:

"Vă pot confirma, aveți bănuieli întemeiate. Este un caz clasic de dedublare a personalității, afecțiune căreia i-am dedicat mulți ani de studiu. Mai întâi trebuie sã lămurim, pentru cine nu știe, ce înseamnă dedublarea: un fenomen psihopatologic de disociere a unității personalității prin dedublarea ființei, care duce la apariția a două euri diferite, acestea evoluând succesiv sau simultan. Cele două euri coexistă, unul fiind normal și conștient, iar celălalt patologic și bazat pe o motivație inconștientă.
 
Pacientul în cauză se numește Laura Codruța Kovesi și este evident că de curând a intrat în raza de acțiune a eului său normal și conștient, arestând oamenii lui Băsescu. Am asistat cu toții ani în șir la manifestările dublurii patologice, când au fost trimiși în judecată numeroși inamici nevinovați ai paranoicului fost Președinte. După cum s-a constatat, acest eu negativ a apelat și la subterfugii psihice frizând psihotronica, precum telepatia utilizată în cazul dlui Profesor Voiculescu.

 Personal, sper ca actuala personalitate a dnei Kovesi să rămână și singura activă, pentru a nu mai avea în viitor victime ale terorii politice. V-o spun acum eu, adică personalitatea mea profund atașată valorilor psihice ale Antenei 3. Ați fost inspirați să mă consultați azi, ieri eram pe eul schizofrenic din mine ce se uită la B1 TV, convins că dl Voiculescu își merită izolarea și tratamentul. Boală grea dedublarea asta în România, fratili meu, ne ocupă tot timpul!"

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare