HomeActualitateCa să scape din scandalul cu Bercea Mondial, preşedintele...

Ca să scape din scandalul cu Bercea Mondial, preşedintele îşi va schimba numele în Braian Tăsescu

Sătul să tot fie tras la răspundere pentru pocinogurile făcute de membrii propriei sale familii, preşedintele Traian Băsescu va lua, se pare, în următoarele zile, o decizie şocantă. Nu, nu-şi va da demisia, nu va cere DNA să-l aresteze pe frate-său, nu va renunţa la moşia de la Nana şi nici măcar nu va recunoaşte că Elena Udrea e doar o blondă bună şi atât.

Decizia lui e mult mai radicală: îşi va schimba complet numele, astfel încât să nu se mai numească Traian Băsescu, ci Braian Tăsescu. Hotărârea va avea, spun consilierii săi, multiple avantaje. Cu un asemenea nume, preşedintele îşi va permite să spună: „Mircea Băsescu? Cine-i ăsta? N-am auzit în viaţa mea de el. Dacă a făcut afaceri necurate cu ţiganii, să plătească. La ţepe, în Piaţa Victoriei, cu corupţii!”.

De asemenea, când va fi întrebat de EBA, va putea spune ce gândeşte, de fapt: „E o fată tare drăguţă. Cu condiţia să tacă din gură!”. Şi în privinţa copilului lovit de caraba prezidenţială ar putea fi la fel de degajat: „Hai, dă-l în mă-sa, că prea era obraznic găozarul. L-a pocnit bine Băsescu, a meritat să şi-o ia pe coajă”. În plus, un nume ca Braian va fi mult mai bine privit în mediile transatlantice, iar americanii şi britanicii chiar vor fi convinşi că, în sfârşit, la Bucureşti se află unul de-al lor.

Dar cel mai mare avantaj va fi acela că Braian Tăsescu, fiind o cu totul altă persoană decât Traian Băsescu, va avea dreptul să candideze la preşedinţie, pledând, în campanie, pentru stârpirea corupţiei, a nepotismului, a încuscririi cu interlopii, a favoritismelor sexuale şi a altor defecte specifice politicienilor români care una zic şi alta fumează. În cazul ăsta, singura şansă ca Ponta să câştige alegerile ar fi să-şi schimbe şi el numele în Puie Monta.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare