HomeActualitateCum şi-a petrecut dimineaţa Dan Voiculescu?

Cum şi-a petrecut dimineaţa Dan Voiculescu?

După ce aseară a băut două-trei pahare de vin şi a mâncat varză cu cârnaţi, Dan Voiculescu s-a culcat liniştit şi a dormit foarte bine. Asta o spune el. Ce a făcut în continuare, în dimineaţa asta, vă spunem noi.

Ora 7:00 Dan Voiculescu simte ceva umed în pijama. Îngrozit, se trezeşte imediat, dar răsuflă uşurat: nu e nici prostata, nici vreun coleg de celulă. Sunt buzele lui Gâdea, venit să-i ureze „Bună dimineaţa” în stilul lui inconfundabil.

Ora 7:30 Mogulul se ridică din pat şi vrea să se îmbrace, dar, când să-şi tragă pantalonii, îşi dă seama că, din greşeală, şi-a prins în boxeri limba lui Badea. Se scuză, o scoate, o şterge cu Zewa şi, cu un gest părintesc, i-o bagă înapoi în gură şpagatistului.

Ora 8:00 Soseşte micul dejun, apetisant, ca de obicei: Dan Voiculescu mănâncă tot, cu poftă, mai puţin ouăle moi. „Presimt că în curând numai de ouă moi o să am parte!”, explică el slujitorilor care-l asistă.

Ora 8:30 Apare Ciuvică, având în mâini un tub de Superglue: „Stăpâne, dacă-ţi lipeşti un Ciuvică de fund, băsiştii care vor să-ţi facă rău la duşuri o să aibă de-a face cu mine!”.

Ora 9:00 Avocatul Mateuţ soseşte, radios, anunţând că tocmai e pe cale să depăşească un nou record mondial: dacă Dan Voiculescu e condamnat, el va deveni avocatul apărării care şi-a băgat la puşcărie cei mai mulţi clienţi.

Ora 9:30 Dan Voiculescu merge la toaletă, repetând că nu-i e frică de veceurile de la Jilava, întrucât, când era tânăr, avea veceu în curte. Singurul lucru de care îi e teamă e că gardienii n-o să-i mai dea voie să folosească medicamentele pentru hemorozi: Ciuvicin, Badeamol şi Grecurex.

Ora 10:00 Într-un gest de mare nobleţe sufletească, mogulul le înapoiază angajaţilor de la Antena 3 cadourile pe care ei i le-au făcut, de-a lungul anilor. Cel mai greu îi este să se despartă de ceasul cu limbi de la Badea şi de dildoul de oţel inscripţionat cu „Jos, Băsescu!”, de la Dana Grecu.

Ora 10:30 Mogulul se prezintă, de obicei, la sediul Poliţiei Ilfov. Din obişnuinţă, un poliţist îi ia amprentele, apoi îşi cere scuze că s-a grăbit. „Nu-i nicio problemă, pentru amprente revin eu mai pe după-masă”, spune, amabil, Voiculescu.

Ora 11:00 Dan Voiculescu se întoarce acasă şi mai mănâncă o porţie de cârnaţi. „Ăştia olteneştii o să-mi lipsească, am înţeles că în puşcărie se serveşte numai muşchi ţigănesc!”, explică el pofta subită care l-a cuprins.

Ora 11:30 Vine dr Menci, care-l avertizează pe Voiculescu să aibă grijă ce mănâncă după gratii. „Puteţi mânca fasole, e bună, are fibre, legume, în general, chiar şi fructe, dar nu prea multe. În niciun caz însă să nu vă atingeţi de carne, pentru că sigur veţi primi foarte multă, mai ales la masa de seară”.

Ora 12:00 Dan Voiculescu începe să-şi facă bagajul, în timp ce se uită la Antena 3. La un moment dat, vede pe burtieră: „Azi e Ziua Mondială a pisicilor”. Imediat, îl sună pe Gâdea: „Băi, Mihai, tu chiar îţi baţi joc de un biet motan pensionar ca mine?”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare