Acum câțiva ani, pe când era ministru al Culturii în guvernul Ponta, Daniel Barbu afirma cu o nonșalanță demnă de Himmler, Goebbels și alți naziști celebri, că se dau prea mulți bani pentru bolnavii cu SIDA, care oricum o să moară, și se dau prea puțini pentru festivalul Shakespeare, care, se știe, e nemuritor. După ce-a stat cu capul la cutie și multă vreme n-a mai zis nici pâs, parlamentarul ALDE a ținut ieri să-și depășească în ticăloșie șeful, pe Călin-Anton-multe-neveste-beton, scoțând un porumbel și mai zdumpeș. Cică, zice el, meseria de politician e mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan.
Evident, mulți s-au indignat față de o asemenea declarație, iar cei mai aprinși au fost rudele militarilor morți pe câmpurile de luptă și militarii mutilați în Afganistan sau Irak. Și totuși, să știți că Daniel Barbu are dreptate: să fii politician implică riscuri imense. Nu trebuie să mergem până la Kennedy ca să înțelegem asta și nici măcar până la Nicolae Ceaușescu. Dar uitați-vă în zilele noastre câte nenorociri li s-ar putea întâmpla și politicienilor. Uitați-vă, bunăoară, chiar la boss-ul lui Barbu, mai sus pomenitul Tăriceanu, ce noroc a avut scăpând doar cu rotula zdrobită din accidentul cu motocicletă în care a fost implicat. Fostul manechinuit a scăpat cu viață, dar și acum îl doare în rotulă. De noi.
Sau amintiți-vă de faimosul șpriț de împăcare Becali-Băsescu: după câte pahare a dat pe gât în seara aia, președintele s-a urcat la volan. Ce-o fi văzut, nici el nu cred că mai ține minte, dar cert este că, dacă nu era traseul plin de sepepiști și de polițiști – nu ca să-l oprească și să-l pună să sufle în fiolă, ci ca să aibă grijă să nu dea peste cineva – nu știu dacă ajungea teafăr acasă. Și, dacă vorbim de Băsescu, trebuie să vorbim și de Udrea. Când a sărit ea din avion, nu putea să moară? Ba putea! Că nenorociri se întâmplă, să știți. Dacă nu i se deschidea parașuta principală și nici aia de rezervă, ce făcea Nuțica atunci? Bine, unii vor zice că sigur nu pățea nimic, fiindcă și dacă nu se deschideau primele două parașute, Udrea mai are o parașută și pe-aia o ține deschisă tot timpul, dar orișicât! Nu mai vorbesc de Dan Voiculescu. De câte ori nu era ”Dom Profesor” să se împiedice și să cadă prin mățăraia aia de fire din platoul Antenei 3, dar buzele lui Gâdea și-au îndeplinit perfect rolul de tampon, permițându-i Varanului să nu-și rupă curul, ci să cadă pe moale?
La fel, cu Ponta la inundații. O clipă de neatenție din partea jandarmilor și barca s-ar fi putut răsturna, iar fostul premier, la cât e de bolovan, sucomba în apa până la gleznă, neavând la îndemână fusta Dacianei, să se agațe de ea. Și pentru Iliescu, pericolele au fost uriașe: mai țineți minte cum se trăgea la Revoluție? În Piața Palatului zburau gloanțele, cădeau oamenii pe capete, numai în balconul CC, luminat a giorno, nu trăgea nimeni, ca să nu-i strice lui Ilici bunătate de scenariu. Strașnic noroc, tovarăși! Ce să mai discutăm de Milică Constantinescu, atacat cu cerneală de un diliman: dacă cerneala aia ar fi fost acid, praf de anthrax sau chiar praf ilariant, vă dați seama că risca bietul prezident să moară sau cel puțin râdea ca prostu și-n ziua de azi?
Așa că nu-l mai acuzați pe Daniel Barbu că e ticălos, fiindcă face asemenea declarații. Omul are dreptate. Că o avea el ochelarii ăia imenși pe nas, dar, dacă iese în stradă într-o seară și nimerește, pui un caz, în Piața Universității, la un protest împotriva curvelor din clasa politică, nu vă dați seama că riscul ca el să moară înecat cu flegmele mulțimii e imens?
