HomeActualitateDialog se face-n minim doi: Stenograma discuțiilor dintre Puiu...

Dialog se face-n minim doi: Stenograma discuțiilor dintre Puiu și Piți

Conform lui Alex Velea, dialogul este acea acțiune în care un om – să zicem Puiu – spune ceva, iar un alt om – să zicem Piți – dă cel puțin din cap.

Mircea Sandu a povestit la Digi că Iordănescu încearcă să vorbească la telefon cu Pițurcă de ceva vreme, însă Bretonatului nu-i dă ghes inima să-i răspundă. Ei, aș! Ia să vedem:

Puiu: Alo, Piți?

Piți: Alo, nu?

Puiu: Piți, sunt eu Puiu!

Piți: Nu cunosc niciun Puiu. Singurul pui pe care l-am cunoscut l-a tăiat mama când eram mic, de am rămas și acum cu o psihoză, așa mi-a zis doctoru.

Puiu: Hai, Piți, că sunt eu, Generalu’, mă!

Piți: Dacă tu ești generalul, atunci eu sunt particularul, nu?

Puiu: Doamne, Dumnezeule, mă faci să scot icoana din buzunar, să jur pe ea…

Piți: Aoleu, nu icoana, că fac alergie la ea! Când eram mic și mă ducea mama la biserică, îmi ieșeau așa niște bubițe roșii pe mine, de mă scărpinam până îmi luam pielea de pe mine. Oamenii ziceau că am pielea dracului, așa că m-au intitulat Sătănică, iar când m-am făcut mare mi-au zis simplu: Satana.

Puiu: Măi, Piți, Iordănescu sunt!

Piți: Ce cauți tu în viața mea? Eu nu ascult de nimeni, doar de mine, dar și atunci cu greu. Păi cine sunt eu să mă comand pe mine, ă? Dar mai fac câte un compromis, că să demonstrez că nu sunt rigid, cum se spune despre mine.

Puiu: Bravo, foarte bine!

Piți: Nu mi-a fost însă ușor să devin felxibil. Cât s-a chinuit Vica Blochina cu mine, numai eu știu, dar nu m-am plâns pe la toate televiziunile. Mă punea să stau în șpagat pe două scaune când mâncam, să fac podul din picioare și să o privesc invers, iar când îmi dădea mâna să i-o sărut, pupam practic piciorul.

Puiu: Te las, atunci, Piți!

Piți: Lasă-mă! Atunci, de ce dracului m-ai mai sunat?!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare