HomeActualitateDoamna Androneasca, dați câte un doctorat de căciulă, să...

Doamna Androneasca, dați câte un doctorat de căciulă, să ajungă la toți tâmpiții!

Adunați cu toții, în păr, mai ceva ca tâlharii lui Ali Baba când se punea de-o prăduială, domnii, doamnele și tovarășii din Senatul României au pus mână de la mână și au încercat, care cum a putut, să mai bată un cui în sicriul învățământului românesc. E drept că unii s-au abținut, alții au votat împotriva ”ordonanței plagiatelor”, dar majoritatea au înfipt cuiele cu nădejde și au avut grijă ca învățământul mioritic sau, mă rog, rămășițele sale pământești, să fie bine îngropate, la mulți metri sub pământ, ca să nu le mai găsească niciun tehnocrat vreodată.

De acum, alde Ponta, Oprea și alți șmanglitori de diplome pot fi liniștiți. N-o să-i mai judece nimeni pentru ce-au făcut. Universitățile, academiile, facultățile au dreptul să decidă fiecare dacă vreunul dintre absolvenții lor a plagiat sau nu. Chestia asta mi se pare ca și cum un juriu de găinari ar fi pus să stabilească dacă alți găinari au ciordit sau nu portofele în mijloacele de transport în comun, polițaiul Cioacă ar fi mandatat să spună dacă un criminal a ucis sau nu, iar fantoma celebrului Râmaru ar fi invocată, să ne precizeze ea dacă violatorii din Vaslui au comis fapta din iresponsabilitate sau, mai curând, din dragoste, bre.

Despre cutrele de la PSD-ALDE-UDMR se știa că vor vota pentru scoaterea CNATDCU din circuitul analizării tezelor de doctorat. Ceea ce nu bănuiau mulți e că și în PNL sunt cutre. Deși s-a stabilit că liberalii să voteze contra legii, s-au găsit totuși și aici niște cozi de topor care să pactizeze cu ciracii doamnei Cati Andronescu, întru distrugerea oricărei urme de credibilitate pentru învățământul românesc: Teodor Atanasiu, Marius Nicoară, Mihai Rogojan, Valeriu Boeriu, Octavian Moțoc, Marius Neculoiu, Mariana Câmpeanu, Corneliu Popescu, Viorel Grigoraș, Eugen Nazare, Liviu Pașca, Emil Pașcan. Acum, frumos ar fi ca pe acești trădători, PNL să nu-i mai pună pe liste la alegeri. Iar, dacă totuși are obrazul gros și îi pune, frumos ar fi din partea alegătorilor liberali să nu voteze nicio listă pe care se află astfel de specimene.

E drept că doamna Abramburica Andronescu a fost creierul acestei mișcări, dar ea n-ar fi putut deveni groparul învățământului românesc dacă n-avea și niște ciocli, să ducă mortul la groapă. După ce, cu ani în urmă, duduia Androneasca distrugea învățământul tehnic din România, desființând școlile profesionale, pe motiv că n-avem nevoie de lăcătuși, sudori, chelneri, ci doar de imbecili cu diplomă de licență, masterat sau doctorat, acum cucoana revine la locul faptei, spre a mai săvârși o crimă, dând lovitura de grație învățământului teoretic.

Ce credibilitate va mai avea un absolvent de facultate românească atunci când va merge să lucreze în străinătate, iar cei de acolo vor ști că la noi diplomele de doctor se dau pe post de șervețele, la șaorma cu de toate? Absolut niciuna. Oricât ar fi el de genial, un absolvent din România nu va scăpa de suspiciunea că și-a luat diploma prin furt, plagiind la greu, cu complicitatea propriilor profesori din facultate. Iar elevii de azi vor ști că în ghiozdanul oricărui licean corigent din România se află deja diploma de doctor în ce vrea mușchiul lui. Vrea să fie doctor în fizică? Merge la o facultate de fizică, dă șpaga cuvenită, copiază de undeva o lucrare de doctorat și profesorii facultății îl pupă frumos pe creștet și-i zic că n-a copiat, după care ies pe hol și strigă: ”Altu’ la rând!”. Dacă se stă la coadă organizat, dacă nu vine vreun tăricean, să-și ia cinci diplome prin față și nici vreun pontac, să ia zece diplome doar pentru el, atunci cu siguranță vor exista doctorate pentru toți cretinii din România, așa că loazele să nu se mai înghesuie: doamna Cati are patalamale pentru toată lumea!

Dar poate că asta-i soarta popoarelor, mai știi? Ce, americanii n-au avut uraganul Katrina? Și Katrina lor, și Caterina noastră aceleași ravagii au lăsat în urmă. De fapt, nouă nici nu ne mai trebuie uragan, nu ne mai trebuie inundații catastrofale, nu ne mai trebuie cutremur de 8 grade în Vrancea, că se ocupă doamna Cati de tot. Doar că, spre deosebire de uragane și de cutremure, care distrug trecutul, nouă doamna Cati ne distruge viitorul.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare