HomeActualitateEXCLUSIV: lista noilor afecţiuni medicale descoperite pacientului Oprescu

EXCLUSIV: lista noilor afecţiuni medicale descoperite pacientului Oprescu

Este adevărat că faza cu inima lui Oprescu nu a ţinut în faţa autorităţilor, dar comisia medicală specializată pe caz a descoperit numeroase alte afecţiuni ce pun în pericol viaţa fostului primar. Am făcut rost de lista acestora, după ce am dat şpagă, din lipsă de fonduri, trei găini, un clapon şi o damigeană cu vin bisericesc:

1. Medicii au constatat, în primul rând, existenţa unei forme agresive şi cronice de prurit. În termeni populari, pruritul este o mâncărime care la pacientul în cauză a luat forme extrem de rare, manifestându-se la nivelul degetelor şi orificiilor cu o intensitate ieşită din comun. Pruritul îl făcea pe edil să-şi frece necontenit degetele între ele, gest interpretat de interlocutori ca fiind unul de medic din sistemul medical de Stat şi tratat, în consecinţă, cu plicuri atenuante ale mâncărimii. Se confirmă afirmaţiile apărătorilor că dl Sorin Oprescu nu a cerut niciodată şpagă, doar a fost greşit înţeles la nivel de limbaj corporal. Mâncărimea exacerbată a degetelor e însoţită de una chinuitoare în anus, aceasta fiind explicaţia comportamentului neprevenitor în relaţiile cu clienţii Primăriei după arestarea mâinii sale drepte, de scărpinat, Solomon Wiegler.

2. Imediat după prurit, s-a identificat prezenţa unui tinutus avansat, adică zgomote în urechi care îl determinau pe cel afectat să nu priceapă exact ce spuneau interlocutorii. Din această cauză şi menţionatul fenomen cu indicarea pernei decorative pentru depunătorii banilor, dl Oprescu înţelegând, de fapt, că respectivii se plângeau de oboseală şi arătându-le astfel locul de odihnă din primitoarea sa reşedinţă.

3. Deşi aflat deocamdată în stare incipientă, Alzheimerul dlui Oprescu îl face pe posesor să uite deseori de plicurile primite datorită pruritului şi să le solicite partenerilor continuarea intensivă a administrării. S-a acumulat astfel un efect de supradozare vindecabil doar prin claustrare severă şi interzicerea oricăror contacte exterioare, adică exact ambientul actual din arest. Dl Oprescu le mulţumeşte, prin avocaţi, procurorilor pentru aceste minunate condiţii de tratament, considerându-se însă acum apt să continue în ambulatoriu.

4. S-a diagnosticat instalarea progresivă şi galopantă a unei miopii severe, pacientul percepând vizual lucrurile din jur cam la jumătate din consistenţa normală. Experimentând practic, medicii investigatori au observat că dl Oprescu nu sesizează corect intenţiile celor prezenţi, componenţii comisiei introducându-i în buzunare zeci de plicuri cu bani fără ca subiectul să fie conştient de ce i se întâmplă. Sunt martori care vor jura cu mâna pe Biblie că domnia sa şi-a cumpărat casă şi iaht în Grecia tocmai în urma unor astfel de incidente maladive, când s-a trezit cu sume cărora nu le-a găsit altă explicaţie decât prezenţa în biroul personal a portretului Părintelui Boca.

5. Evident, ca în aproape oricare caz grav din analele DNA, cancerul a început deja să se instaleze în organismul dlui Oprescu. Nu este clară acum zona afectată, fiind necesare investigaţii oncologice, dar cunoscătorii merg pe un cancer de colon – forma cea mai de succes în ultimul timp, dovada excelentă fiind pacientul supravieţuitor Hayssam. Se ia în calcul şi un cancer prostatic, dată fiind recuperarea miraculoasă a bolnavului Nicuşor Constantinescu, după ce a umblat atâta timp prin restaurantele americane cu tava colectoare în mână.

6. Restul afecţiunilor listate sunt mărunte şi comisia consideră că au fost dobândite în arest, fapt pentru care dl Oprescu va acţiona România în Justiţie la CEDO, datorită condiţiilor exterminatoare din aresturile româneşti: curent puternic la uşi şi ferestre în compensarea celui slab de la bec, lipsa periuţelor de dinţi electrice şi a recipientelor speciale pentru curăţarea cu ultrasunete a protezelor, hârtie igienică de proastă calitate, cu un singur strat, paturi suprapuse, fără perne ornamentale şi, cel mai grav, cu nimic contra pruritului sub ele.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare