Fanii Naţionalei îl imploră pe Ponta: „Nu veniţi mâine la meci!”

de Spartakus , 10 octombrie 2014
Fanii Naţionalei îl imploră pe Ponta: „Nu veniţi mâine la meci!”

Partida care se va disputa mâine, pe National Arena, între selecţionatele României şi Ungariei prezintă un interes enorm nu doar pentru fanii fotbalului, ci şi pentru toţi patrioţii adevăraţi. Cu toţii vor să mai punem o dată opinca pe Budapesta, chiar dacă de data asta va fi una de firmă şi cu crampoane. Dar, pentru ca acest lucru să se întâmple mai e nevoie să vrea şi premierul Ponta. Ştiind că, ori de câte ori Victor-Viorel e prezent la un eveniment sau transmite felicitări unui sportiv, om de cultură sau savant, respectivii eşuează lamentabil, fanii Naţionalei au alcătuit o scrisoare deschisă, implorându-l pe prim-ministru să nu vină mâine la meci.

„Când a jucat Halep, a felicitat-o şi săraca a picat acum pe locul patru în clasamentul WTA. Când a jucat Steaua, a fost la meci şi au mâncat steliştii la Kiev o bătaie de nu s-au văzut. Când a candidat Cărtărescu la Nobel şi Ponta i-a zis că-i ţine pumnii, nici măcar n-a fost citit printre nominalizaţi. Din câte am înţeles, şi Ciobanul Ghiţă, după ce s-a pozat cu Ponta, şi-a pierdut oaia lui preferată”, ne-a declarat un lider al suporterilor români. Microbistul crede că Ponta ar face bine să-şi vadă de campania electorală şi să vină pe stadion doar la spectacolele omagiale dedicate lui, iar acestea sigur nu vor lipsi, dacă iese Mongo preşedinte.

Totuşi, omul a mai precizat că există o cale ca Ponta să fie şi el de folos cumva, anume aducând ghinion adversarilor. „Dacă tot se dă patriot şi unificator, premierul ar trebui să declare azi că este alături de echipa Ungariei, că le ţine pumnii să-i bată pe români şi că abia aşteaptă să facă un selfie cu bozgorii la vestiare. În cazul ăsta, o să-i batem pe unguri de-o să-i zvântăm! Şi, dacă vrea să mai scoată şi un ban din chestia asta, ar trebui să dea ordin tuturor membrilor şi simpatizanţilor PSD să parieze pe Ungaria. Ungurii au o cotă de 4,60 pentru victorie, deci dacă scoate 4 euro jumate la fiecare euro investit, la câţi cretini care votează PSD există, se echilibrează bugetul ţării pe doi ani!”.

Loading...

Comentarii

  • ovidiu c.-Cluj

    10 octombrie 2014 11:23

    Subscriu Spartakus Am oservat ca, de ceva vreme incoace mitomanului ii place ba fotbalul,ba tenisul, ba literatura Cartarescu..ha,ha e.t.c. Da, este multilateral-stinga dezvoltat. Daca il vad la televizor in timpul meciului, va spun de pe acuma Sparg Televizorul si il pun pe Ponta la plata, daca tot deconteaza hotii si puturosii, sa ma deconteze si pe mine care, nu fac parte din "poporul suveran" 7,5 mil ca no ii da mina.. Eu, Nu Votez PONTA! Si sigur, MERG LA VOT!

    raspunde comentariului
+