HomeActualitateFIFA-r naţionala de râs!

FIFA-r naţionala de râs!

Doamne, lasă-ne contemporani cu tricolorii care vor intra în Top 40 şi mai dă-ne măcar câţiva ani în plus să ne bucurăm de cei care ne vor băga în Top 30, pentru că fericire ca aceea nu vom mai găsi decât poate în Rai, când ne vom uita cu Sfântu Petricăăă, dă-i pă Gesepe!, la retrospectiva Best of Gigi Becali.

Aşadar, am trăit să vedem şi minunea Învierii naţionalei noastre, care nici nu a apucat să se cocoaţe pe locul 45 în lume, că FIFA i-a şi prevăzut că va păşi pe urmele lui Hagi. La aflarea veştii ca România urcă în clasamente la fel de iute ca Omul de Neanderthal pe scara evoluţiei, naţionalele concurente, Siera Leone (locul 63), Guinea (locul 67) şi Haiti (locul 72), au intrat in alertă maximă, nedorind ca talentul carpato-danubiano-pontic să erupă atât de mult încât să pârjolească totul în calea sa.

De aceea, câţiva specialişti au venit la Bucureşti pentru a afla secretele tricolorilor, mai bine zis de la cine au furat ei meserie. Aceştia au aflat că Piţurcă a furat meserie la barbut încă din copilărie, în vreme ce jucătorii şi-au furat căciula unul altuia până n-au mai găsit-o. Asta pe partea economică, pentru că atunci când vine vorba de fotbal, au aflat de la un anume Marin Mihail din FRF că România „nu copiază pe nimeni, pentru că trebuie să avem stilul nostru propriu de joc”.

Doamne fereşte să copiem stilul Spaniei şi să ne trezim naibii campioni mondiali în 2014, că să vezi atunci cum ne târăsc Xavi şi Puyol prin tribunale pentru plagiat, pentru că ăştia, se ştie, sunt ofticoşi.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare