Reporterii Academiei Cațavencu au reușit să afle toate detaliile privind activitatea post-concert a solistei Lady Gaga. Se pare că aceasta, după ce a mai vomitat o dată la finalul spectacolului de ieri, a fost așteptată de Băsescu în spatele scenei și au plecat cu un automobil spre o vilă de la marginea Bucureștiului.
Fiind o petrecăreață desăvârșită, Gaga a dorit să știe încă de acum două luni cine este cel mai bun organizator de petreceri din România, pentru a petrece o noapte în prezenţa lui. Cum Mazăre nu-și poate justifica vârsta, având buletinul pierdut în bikinii unei manechine, Băsescu a fost următorul pe listă, abordat pentru o noapte de vis în compania americancei.
La finalul concertului, președintele suspendat a așteptat-o cu portiera deschisă pe solistă, alegând să vină la eveniment cu un alt automobil, nu cunoscuta Dacia Golan. Aceștia au luat masa și dansul la o vilă protocolară, timp în care Gaga și-a etalat ținutele, iar Băse, întreținutele.
Ajunsă la hotel, Lady Gaga a postat pe Facebook: „Noaptea petrecută în compania lui Băse a fost precum o croazieră. Lux, opulență și mulți oameni de vârsta a treia. Mulțumesc, România!”.
Șocat de cele întâmplate, Ponta a susținut o conferință de presă în direct la Antena 3, în care a pus întrebarea retorică: „Gaga, ce căutai la 2 noaptea la vila lui Băsescu?”.
Te poftim să citești și...
NASA a emis o avertizare către Guvernul României cu privire la câmpul gravitațional care s-a forma...
Toată păcatele și greșelile noastre fotografice, să fim mai preciși. Pentru alea lumești putem să of...


Articol de aplaudat
Sa-ti fie rusine Dinu Patriciu!
Scroafa, Beshtia Gaga diavolita, ca sa nu-i supere pe fanii ei, le-a lasat in semn de omagiu si consolare o boratura de voma, pentru ca adoratorii ei sa-si inmoaie lenjeriile si servetelele intime, ca sa se poata bucura si simti, cel putin pentru un timp mireasma si prezenta ei.
De ,,catargul” capitanului Basescu multi vor atarna!
Si Gaga este inceputul sfarsitul Crinuta.