HomeActualitateGenerale, acuma pe unde scoți izmana?

Generale, acuma pe unde scoți izmana?

Chiar și în condițiile în care, prin pușcăriile românești găsești suficienți demnitari pentru un guvern din umbră și destui deputați și senatori cât să faci un grup parlamentar, puțini mai sperau că izmenarul Oprea avea să fie adus vreodată în fața justiției, pentru uciderea din culpă a polițistului Bogdan Gigină. Dar iată că astăzi acest lucru s-a întâmplat.

Cu subiect și predicat, rechizitoriul procurilor DNA care au cerut aviz de urmărire penală pentru Oprea, demonstrează că adevăratul ucigaș al tânărului polițist n-a fost nici groapa din asfalt, nici ploaia de afară, nici viteza prea mare, ci ciorba. Ciorba tovarășului fost ministru Oprea. Care se răcea. Ciorba, nu Oprea, nu vă bucurați. Și, cum generalului de mucava îi plăcea, zice-se, ca amanta, ciorba, iubirea de țară să fie fierbinți, dogoritoare, tot universul, vorba lui Paulică Coeliu, complota ca planeta să se miște mai rapid, pentru ca nu cumva Găbiță să bage la mațul gros o ciorbiță sleită.

Citind rechizitoriul procurorilor, îți dai seama pe mâna cui încăpuse țara asta și te cutremuri. Te cutremuri să afli că picase în ghearele unui ghiorțan care folosea o întreagă instituție după cum i se scula (sau nu i se scula, cine știe?) lui. Și nimeni nu sufla, nimeni nu comenta, nimeni nu protesta. A fost nevoie de sacrificiul unui copil ca Bogdan pentru ca o țară întreagă să afle că Ministerul de Interne era otreapa cu care Oprea se ștergea la fălci după ce mânca gras. Dovezile vinovăției lui, așa cum reies din declarațiile martorilor, sunt greu de contrazis. Cum ar putea judecătorii să ignore că autorul moral al acestei crime este generalul fără războaie Oprea? Pentru că aici nu vorbim de un accident, aici vorbim de o crimă: să știi că încalci legea, cerând oamenilor din subordine să meargă cu viteze amețitoare, în condiții meteo imposibile, și totuși să continui să o faci, ei, da, asta înseamnă să fii mafiot criminal.

Ce i s-a întâmplat lui Bogdan Gigină a fost cronica unei morți anunțate: în condițiile criminale impuse de ministru, Bogdan sau oricare alt tânăr polițist din coloana lui Oprea – coloană de motocicliști, să fim bine înțeleși, nu coloană vertebrală, căci din asta izmenarul n-a avut niciodată  – tot ar fi murit, mai devreme sau mai târziu. Așadar, nu pentru ucidere din culpă ar trebui judecat Oprea, ci pentru crimă cu premeditare. Un om care folosea mașinile antemergătoare și când se ducea la piață, uneori de cinci ori pe zi, fără să țină seama de trafic, de condițiile meteo, de nimic, nu poate fi decât un criminal cu discernământ, în privința căruia ar fi trebuit să ne întrebăm nu dacă, ci când va ucide.

Să sperăm însă că justiția va face dreptate și-l va trimite pe Oprea acolo unde îi este locul. N-o să-i fie greu. Sigur o să se învârtă de vreun post la magazia pușcăriei, să împartă izmene, că asta a făcut o viață întreagă, înainte să devină bodygardul lui Cozma și mare demnitar. Și în privința ciorbiței și a cărniței, să nu-și facă griji: când o merge la sala de mese, pune un pușcăriaș mai solid în față, mai aliniază încă doi în spate, să facă nino-nino, și numai de carne caldă o să aibă parte la pârnaie!

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare