Generalul Oprea, comandat suprem peste prostia și hoția din Ministerul de Interne

de Mihai Enciu , 17 mai 2015
Generalul Oprea, comandat suprem peste prostia și hoția din Ministerul de Interne

Responsabil cu asigurarea combustiei interne a soldatului român, respectiv bocancul, izmana și fasolea, locotenentul de intendență Gabi Oprea s-a născut în poziție de drepți, cu mâna la chipiu și ochii la drapel acum mulți ani. Metaforic vorbind, Interesul Național este tatăl lui. Iar mama, evident patria, cu Ozana cea frumos curgătoare și plaiul mioritic populat cu imbecili cu drept de vot care l-au și votat. Din așa părinți celebri nu putea ieși decât un patriot îngust la vederi, cu minte de caporal (bine, și Hitler a fost caporal, nu?) și inimă de general făcut la apelul bocancilor. Vorba poetului, pe umeri stele-i curg râu, iar mintea-i ca un spic de grâu(e vorba de lățime). Introducerea poetică și ușor laudativă se oprește, din păcate, aici. Căci dl General cu jdemii de stele Gabi Oprea ne-a intrat pe radar în urma unor întâmplări cu tâlc din care au rezultat niște frumoase prejudicii ascunse ochiului public. Hai, pe loc repaus și să dăm drumul la pamflet!

Ecce Homo! (e hetero, nu vă gândiți la prostii!)

După absolvirea Școlii Militare de Ofițeri din Sibiu, la arma Intendență, specialitate Logistică, în urma căreia a obținut gradul de locotenent, Gabriel Oprea a activat până în 1990 ca ofițer economist și apoi ca ofițer de justiție militară, cu grad de căpitan, fiind activat în 2001 drept colonel de Justiție. În decembrie 2001 a fost promovat la gradul de general maior activ de justiție militară. În 2003 primește a doua stea la gradul de general, în urma activității desfășurate la Rezervele Statului într-o funcție de general cu trei stele. Este trecut în rezervă. Primește a treia stea la 1 decembrie 2008”. Așa cum puteți observa, am sărit peste etapa nașterii acestui Hannibal de România (îl știți, ăla cu trufia și elefanții), subiect tratat exhaustiv ceva mai sus. Sursa citatului este wikipedia, de unde nu aflăm cum a avansat bietul locotenent de la sala cazanelor și magazie direct în gradul de general. Aflăm însă că omul Oprea s-a transformat în doctorul Oprea (atenție, nu medic!) la manufactura de doctori în drept a miliției, mecanism al Academiei de Poliție, unde a trecut prin mâna celebrului profesor Neagu, furnizor celebru de savanți în drept obținuți din sinteza anaerobă a plutonierilor pulangii (purtători de pulan) din anii 60. Președintele regional Milică l-a făcut Cavaler al ordinului Steaua României pentru gestiunea impecabilă a napolitanelor oferite ca supliment răcanilor la ora 5, dar și pentru economiile la marmeladă realizate în vremea CDR. Apoi Ilici l-a miluit cu Ordinul Serviciu Credincios (pe companie) în grad de Cavaler! De la căpitan la colonel nu se știe cum a ajuns dar nici nu contează. Omul s-a remarcat ca general de justiție, apoi ca mahăr la rezervele statului. Aici punem o pauză și consemnăm așa: în 2003, pe umerii săi lați a aterizat o stea ca urmare a activității prestigioase de la Rezervele Statului. Noi opinăm așa, ca opinia publică, că erau mai indicate oarece cercetări penale, deoarece în perioada 2002-2003 de la Rezervele statului șe șutiră mii de tone de grâu, cu vagonul. Grâul  a fost prăduit de niște baroni locali la preț maxim și completat după declanșarea scăndălăului public cu scrisori de garanție sau grâu din recolta anului respectiv, la juma de preț. Beton motiv de avansare, mai ales că de dosarul penal deschis atunci s-a ales praful dar și pulberea. Ehhe, dragii moșului, pagini nemuritoare de istorie recentă despre care dl Oprea nu zice o vorbă. Că de când i-a intrat asta cu interesul național în cap, moaca i-a împietrit într-o grimasă intransigentă iar ochii-i clipesc cu viteza luminii din cauza greutății care-i apasă umerii ăia doldora de stele! Navetist între armată și interne, PSD și PD-L, Năstase și Băsescu, Oprea pare un om realizat, a cărui conștiință e făcută poștă de dragostea de țară dar și de capacitatea supradimensionată a buzunarului de la veston. Dovadă că patriotul național este luat la țintă de ANI, care-i verifică averea în urma unui denunț referitor la imobile nedeclarate și taxe neplătite. Păi, da, frate, dragostea de țară se pare că nu-i chiar mocca. Iar dl General Oprea, prețuiește dragostei de țară mai mult ca pe ochii din cap.

Dragostea de țară cu tot cu tăvăleală

Generalul Oprea s-a afirmat, ca politician, în fruntea unei armate. Logic, nu? Numai că armata lui e cam de strânsură, formată din traseiști ejaculați (Vanghele dixit) din partidele de baștină și transformați în răcani devotați. Cui? Interesului național, desigur. Imaginația ne dă ghes să asemuim UNPR cu o damă de consumație care se tăvălește de ani de zile cu hăndrălăii politicii PSD și PNL în așternuturile de mătase ale puterii. Și care doamnă, ca orice boarfă, primește plata în funcții convertibile în bani și averi mai mult sau mai puțin disimulate. Domnul Oprea, spre exemplu, este ministru de la ejacularea sa din PSD comisă  prematur de Victor Ponta din motive de boală. Plagiatorul avea boală pe el că numea la Ministerul de Interne Vulpi, șerpi și alți crocodili de tranziție puși paznici la prețioasele dosare ale celebrei doi și-un sfert. L-a scuipat atunci domnul Oprea, jignit de lipsa de sensibilitate a Plagiatorului față de Interesul Național. Demnitate la superlativ! Apoi l-a lins, cu aceeași demnitate, în ventral, pe Victor și doar pe el, care pentru favorurile prostituatei UNPR l-a numit de îndată vicepremier și l-a trecut pe la Armată și Interne să sprijine gardul și să latre la prefecți ca un plutonier în călduri. Cu mențiunea că neostoita-i limbă a fost văzută de curând alături de cea a lui Rareș Bogdan în jurul dosului prezidențial al primarului Klaus, semn al unei schimbări iminente de stăpân, să trecem la un inventar al magaziei cu tâmpenii gestionate de generalissim.

O broșurică de 222,18 lei cu drepturi de autor

Dezvoltarea capacităţii instituţionale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar. Așa se numește proiectul accesat de MAI în iunie 2013, pe vremea când ministrul de resort era un alt mare gânditor politic, liberalul Radu Stroe. Programul în esența lui este o compilație de rumeguș lingvistic sub care se ascunde cheltuirea ineficientă și inutilă a unor bănișori europeni dar și românești, în sumă de 5 milioane de lei fără TVA. Pe scurt, obiectul programului era acela ca la nivelul prefecturilor să se întocmească o evidență a actelor administrative emise de autoritățile locale cu încălcarea legislației europene. Cum legislația coanei Angela a fost implementată de mult în țărișoară iar prefecturile oricum aveau în fișa postului atacarea oricăror acte nelegale emise de populimea administrativă neinstruită, rezultă că proiectul MAI este o frecție la un picior de lemn. O frecție scumpă, din care se hrănesc experți, hotelieri, tipografii, softiști și alte categorii de prestatori cu lipici la ministere. Nu intrăm în detaliile proiectului deși măcar aplicația software despre care aflăm pe surse că nu funcționează încă ar merita nițică atenție. Ochiul vigilent al opiniei publice se împiedică de un mic detaliu . Vreo 800.479 de lei s-au tocat pe niște broșurele simpatice, de format mic la care s-a anexat un CD și, bineînțeles, nelipsitele seminarii de instruire. Broșurica are multe calități din moment ce prețul per bucată a ieșit ca al unui album de artă tipărit în condiții de lux, respectiv 222 de lei. Per total, cele 45 de prefecturi au fost alimentate cu pachete a câte 15 broșurici, în valoare de 3332,7 leuți. Misterul prețului ridicat la cer ni-l lămurește un răspuns scris primit de la MAI, în care ni se spune textual că valoarea totală a tipăriturilor se compune din două sume. Vreo 28.000 a costat tipărirea, machetarea și prezentarea pe CD a broșuricilor. Adică vreo 28 de lei/bucată, ceea ce reprezintă un preț care ar trebui să-l trimită pe plătitor direct în brațele Codruței, la audieri. Restul de peste 150.000 de lei reprezintă DREPTURI DE AUTOR încasate de 8 experți. Care vă sa zică, un biet pliant de prezentare înglobează în cele câteva pagini format mini experiența și gândirea a 8 autori plătiți mai ceva ca nea Cărtărescu.  Să mai spunem că restul de vreo 600.000 au fost tocați pe 5 seminarii la care au fost instruiți 175 de funcționari ce urmează să butoneze în acest proiect.

Scump, doamnă, scump! Dincolo de gratii nu era mai ieftin?

Apăsați de personalitatea ilustrului lor înaintaș Ghiță Pristanda, oamenii dlui Oprea s-au încurcat la numărătoarea Ghidurilor care au înghițit atâta mălai. Deși per total este vorba despre 1000 de bucăți dintr-un singur ghid, băieților le ies de vreo 4 ori câte 1000: ghidul de procedură privind diseminarea informațiilor, ghid de procedură privind asigurarea reprezentării eficiente a MAI în cadrul consiliului UE, ghidul de procedură privind implementarea și transpunerea legislației europene în sistemul national de drept și ghidul de procedură privind organizarea și funcționarea SISOP. Deci nu sunt scumpe, doar că numărătoarea le-a dat cu virgulă. Unul la primărie, unul la școala de fete, unul la primărie…..! Coldeo, umflă-l!

1,2 milioane de euro nota de plată pentru prostie în exces

Nu putem să închidem acest memorial dedicat viitorului fost ministru Oprea fără să amintim despre prostia incomensurabilă care se închină la cele 4 stele de general ale domniei sale și care-și are sediul în MAI. Nota de plată plătită de popor este de circa 1,2 milioane de euro iar golănia s-a petrecut în Ialomița. Niște băieți isteți de la serviciul judiciar al IPJ au acționat în instanță instituția și au cerut un soi de spor de mortăciune invocat datorită cadavrelor pe care aceștia le-au investigat din 2004 până în prezent. IPJ Ialomița s-a apărat cu ajutorul juristei unității. Care la prima instanță n-a prea călcat, la recurs a uitat să depună întâmpinare iar instanța a dictat ca poporul să plătească. Și poporul a plătit celor câțiva ofițeri sume cuprinse între 40.000 si 260.000 de lei făcând din polițiștii petiționari oameni foarte bogați. Interesul național dicta ca dl Oprea să își fi dat demisia împreună cu tot alaiul de marionete de la IPJ pentru acest gol formidabil marcat în buzunarul ciuruit al ministerului. Mai ales că, mai nou, se pune problema plății taxelor aferente acestor sume, care cu penalități și majorări dublează găuroiul. Ce face dl Oprea? Figurație. Iar corpul de control al IGP face ușoare presiuni și manevre jalnice prin care să arate că jurista, cităm, „și-a exercitat funcția și atribuțiile cu viclenie ”! Al dracu interes național, el e bun atunci când ne cățărăm pe el în funcții și prestăm ca ștoarfele pe centură cu tot partidul să ajungem la guvernare și să trecem alegerile pe liste comune cu hăndrălăii. Când este vorba să plătim pentru prostie și hoție interesul acesta național în numele căruia operează domnul Oprea și plutonierii din subordine se duce dracului în cele patru zări.  După cele patru stele noi credem că dl General Oprea merită și o a treia cizmă. Și anume în dos!

Academicienii întreabă, specialiștii Internelor ”răspunde”

Spre a nu fi acuzați că ne bazăm afirmațiile exclusiv pe mărturisirile agrafelor de dosar din sertarele Generalului Izmană, ieșim în întâmpinarea eventualului interes al tandemului Coldea – AntiCodruța publicând, în integralitatea sa, răspunsul Administrației și Internelor la întrebarea noastră privind ”dezvoltarea capacităţii instituţionale a MAI în domeniul gestionării dosarelor europene, al transpunerii şi al aplicării acquis-ului comunitar”.

Adică: ”(...) elaborarea, machetarea şi tipărirea Ghidului de procedură privind organizarea şi funcţionarea SISOP şi elaborarea, machetarea şi tipărirea Fluturaşilor informativi SISOP au fost prevăzute în cadrul unui pachet de serv­icii. Pachetul de servicii a fost achiziţionat conform prevederilor art. 73-80 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în urma derulării unei proceduri de achiziţie publică, respectiv „licitaţie deschisă”.

Valoarea eligibilă prevăzută în bugetul iniţial al proiectului pentru serviciile care au făcut obiectul contractului, a fost de 3,618,125.00 lei (fără TVA). La procedura de achiziţie publică au participat 5 operatori economici. În urma evaluării celor 5 oferte depuse şi a aplicării criteriului de selecţie „preţul cel mai scăzut”, a fost declarată câştigătoare oferta SC Grupul de Consultanţă pentru Dezvoltare DCG SRL, clasată pe primul loc.

Valoarea de atribuire a contractului a fost de 800.479,00 lei (fără TVA), din care 179.176,88 lei (fără TVA) reprezintă cheltuielile cu elaborarea, machetarea, tipărirea şi livrarea a 1.000 de exemplare din Ghidul SISOP şi 4.210,00 lei (fără TVA) reprezintă cheltuielile cu elaborarea, machetarea şi tipărirea a 10.000 de exemplare fluturaşi informativi SISOP.

Pentru valoarea totală de 800.479,00 lei (fără TVA), prevăzută în contract Prestatorul a realizat următoarele servicii:

  1. - Elaborarea, machetarea, tipărirea şi livrarea Ghidului de proceduri privind diseminarea informaţiilor primite de la UE şi evaluarea impactului proiectelor de acte normative europene – 1.000 exemplare;
  2. - Elaborarea, machetarea, tipărirea şi livrarea Ghidului de proceduri privind asigurarea reprezentării eficiente a MAI în grupurile de lucru ale Consiliului UE şi Comisiei Europene – 1.000 exemplare;
  3. - Elaborarea, machetarea, tipărirea şi livrarea Ghidului de proceduri privind transpunerea şi implementarea legislaţiei europene în sistemul naţional de drept şi monitorizarea aplicării acquis-ului UE – 1.000 exemplare;
  4. - Elaborarea, machetarea, tipărirea şi livrarea Ghidului de proceduri privind organizarea şi funcţionarea Sistemului de Soluţionare a Problemelor (SISOP) – 1.000 exemplare;
  5. - Elaborarea, machetarea şi tipărirea fluturaşilor informativi cu privire la funcţionarea reţelei SISOP - 10.000 exemplare;
  6. - Organizarea şi derularea a 5 seminare de instruire a personalului din reţeaua SISOP, organizate la Bucureşti, Craiova, Sibiu, Iaşi şi Oradea (au fost instruite 175 de persoane pentru care a fost asigurată cazarea şi transportul).

Precizăm că suma totală de 179.176,88 lei (fără TVA) aferentă elaborării, machetării şi tipăririi celor 1.000 de exemplare ale Ghidului SISOP  se compune din:

  • 150.376,88 lei (fără TVA) - onorariile celor 8 experţi care au elaborat ghidul şi analiza preliminară acestuia, solicitată prin caietul de sarcini la punctul 2.1 (18.797 lei fără TVA). Analiza a vizat aspecte legate de situaţia la nivelul MAI şi al instituţiilor din subordinea acestuia, care face obiectul ghidului cu evidenţierea punctelor slabe şi a punctelor forte, scanarea actelor normative aflate în vigoare la momentul respectiv cu privire la tematica ghidului, analiza sistemelor europene EU Pilot şi EU SOLVIT, personalul implicat în aplicarea sa şi conţinutul ghidului astfel încât SISOP să fie compatibil cu respectivele sisteme europene).
  • 28.800 lei (fără TVA) - serviciile de machetare şi tipărire a 1.000 bucăţi din ghidul SISOP. În această valoare este inclusă şi prezentarea electronică a ghidului, pe 1000 de CD-uri. Această prezentare electronică a fost ataşată fiecărui ghid de proceduri.

În ceea ce priveşte situaţia plăţilor efectuate în cadrul Contractului, din preţul total al contractului, în cuantum de 800.479,00 lei (fără TVA) s-a plătit suma de 781.085,66 lei (fără TVA), diferenţa în minus de 19.393,34 lei (fără TVA) rezultând din economiile realizate la cheltuielile estimate cu transportul şi cazarea participanţilor la cele 5 seminare de instruire. 

Comentarii

+