HomeActualitateÎn scandalul spectatorilor clonați, Liviu Dragnea consideră că s-au...

În scandalul spectatorilor clonați, Liviu Dragnea consideră că s-au întinat nobilele idealuri ale votului

Metoda Dragnea a început să fie copiată și în entertreiment.Și cum vorbim despre lumea șăubizz-ului, unde nu prea se ține cont de drepturile de autor, cel care l-a plagiat pe părintele morților-vii-participanți-la-evenimente se pare că se va alege cu un proces.

Pe scurt, băieții și fetele care se ocupă cu PR-ul de la Diesel Events, organizatorul primei ediții a Cluj International Jazz Festival, pentru a masca participarea redusă la eveniment, au clonat în Photoshop figurile unor participanți pentru a da iluzia unui public mai numeros. Clujul s-a ținut de burtă de râs, Liviu Dragnea a strâmbat din nas și a anunțat că studiază posibilitatea de a-l acționa în judecată pe Mircea Buteanu, patronul locației și amfitrionul evenimentului.

“Să scoți morții la evenimente nu este așa simplu cum pare” – a declarat prim-vicepremierul Liviu Dragnea. “Nu poți veni neavizat cu fotoșopul și să multiplici prezența. Mortul are personalitatea lui idividualizată. Pe lângă că este ca în “efectul de fluture”: scoți un mort în Cluj la un eveniment și o mulțime dezlănțuită începe să cânte Thriller în Teleorman! Trebuie ținut cont și de efectul de călătorie – că mortul călătorește cumva până la urna de vot, de exemplu. Nu este cazul să se întâlnească cu sine însuși, așa cum am văzut, chiar repetat, în fotografiile de la evenimentul pe care îl critic. Dar cel mai grav, și adevăratul motiv pentru care va trebui să-l dau pe domnul Buteanu în judecată, este faptul că îmi distruge afacerea. Trebuia să mă consulte. Mortul-viu-care-participă-la-evenimente nu are o ținere de minte strălucită. Pe ai mei i-am antrenat ani de zile să se țină numai de ștampila de vot. Acum văd că nu le-a pus o ștampilă în mână… Ceea ce înseamnă că la prezidențiale, în loc să voteze, vor fredona jazz. Nu se face!”.

Întrebat cu privire la posibilitatea de a fi dat în judecată de către Liviu Dragnea, domnul Mircea Buteanu a ținut să sublinieze: “Mai întâi să știe pe cine dă în judecată. Că de-ndată apelez la fotoșop”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare