HomeActualitateÎnchisoarea Jilava va fi redenumită Jijilava în onoarea lui...

Închisoarea Jilava va fi redenumită Jijilava în onoarea lui Becali

După ce-și va petrece primul semestru după gratii la Rahova, Gigi Becali va urma circuitul penalului în natură, ca și Năstase, Voicu și alți corupți, continuându-și „facultatea” la Jilava. Se pare că deja celebra închisoare se pregătește intens pentru întâlnirea cu la fel de celebrul deținut și se va îmbrăca în haine noi.

„Vrem ca Gigi să se simtă la noi mai bine chiar decât la muntele Athos și să nu aibă nicio clipă senzația că se află la pușcărie, a precizat un viețaș. Așa că, din câte am înțeles, vom primi, cu toții, echipament nou, cu patrafir, curea lată de piele și comănac și, deja, băieții de prin celule au început să-și lase barbă, ca efectul artistic să fie și mai mare. Chiar și „fetițele” de prin celule își vor lăsa barbă și mustață, că atunci când doi oameni se iubesc ce mai contează pilozitatea, nu?”

Totodată, din câte am aflat, celulele vor fi zugrăvite și transformate în chilii, pe pereți urmând să nu se mai afle afișe cu gagici goale, ci icoane, crucifixe și calendare religioase. În loc de bancuri porcoase, se vor spune rugăciuni, iar la dușuri n-o să se mai aplece doar unii după săpun, ci toți deodată, să nu apară discuții. Chiar și denumirea închisorii va fi schimbată.

„Din câte știu, a mai dezvăluit viețașul, au vrut s-o schimbe mai întâi când a venit Năstase, dar fiindcă el a stat prea puțin aici – în opt luni nici n-am avut timp să-l cunoaștem suficient toți deținuții – s-a renunțat la idee. Dar Becali o să stea aici doi ani, așa că sigur vor schimba denumirea în onoarea lui – Jijilava, că e un om care face cinste acestei închisori. Practic, vom transforma pușcăria într-o mănăstire și Gigi va fi stareț. Iar astfel, după liberare, infractorii nu vor mai fura, ci vor face, pur și simplu, concurență popilor!”

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare