HomeActualitateÎntoarcerea șobolanilor roșii

Întoarcerea șobolanilor roșii

Nu s-a împlinit încă anul de când șobolanii roșii părăseau corabia în flăcări, după dezastrul ”Colectiv” și iată-i acum adunându-se iar ca să pună stăpânire pe ea. I-am crezut dispăruți pentru totdeauna din viețile noastre, dar se pare că nu doar pisicile, ci și șobolanii au nouă vieți și noi n-am reușit să le curmăm atunci decât una. Astăzi, șobolanii s-au întors, mai lacomi, mai flămânzi, mai nesățioși. Îi vedeți peste tot, chițăie în așteptare pe la televiziuni și pe Facebook, vorbind despre revenirea la hambarul guvernării. În față sunt mickey moușii, tăricenii și șoarecii de câmp din Teleorman, dar în spatele lor, în umbră, deși guzganul rozaliu Hrebenciuc s-a retras la vizuină, stă marele rozător cenușiu Iliescu, cel care ne-a ros tuturor atâția ani din viață.

Toți chițcanii ăștia așteaptă acum rezultatele alegerilor ca să dea năvală la bucate. Rezultat care nu poate fi decât unul, după rușinosul blat la care frații de sânge ai șobolanilor roșii, popândăii peneliști, au achiesat: o Românie roșie, din nou. Pentru ei, explozia de furie populară din noiembrie anul trecut n-a însemnat mare lucru. Au tremurat puțin, de spaimă că vor fi prinși cu toții la cash-caval, dar acum frica le-a trecut și atacă din nou. E firesc ca un guvern cu miniștri ca Raluca Prună la Justiție și Vlad Voiculescu la Sănătate, să le stârnească acestor rozătoare coșmaruri și de aceea vor să-l anihileze. Planul lor e simplu: să sară asupra guvernului, acolo unde le place guzganilor să sară, apud CTP, și să-l castreze. Pentru ca guvernul Cioloș să nu mai poată lua, până în toamnă, când PSD așteaptă să revină la guvernare, nicio măsură anti-corupție. Să nu mai poată prinde niciun șobolan gras în capcana DNA.

Ceea ce uită șobolanii roșii sau nu vor să ia în seamă e faptul că drama ”Colectiv” a creat un precedent: oamenii și-au dat seama că oricât de îndrăznețe și de lacome ar fi rozătoarele, strada are suficientă putere pentru a le veni de hac. Așa că degeaba chițăie de bucurie Ponta, Tăriceanu, Dragnea și ceilalți șobolani roșii: chiar dacă n-au studii în deratizare, fiindcă au învățat medicina, cibernetica, ingineria sau dreptul, tinerii vor ști să-i alunge din nou, împiedicând ciuma roșie să mai cuprindă vreodată România.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare