Invitaţie pentru părinţi şi copii la atelierul „Iubire necondiţionată”!

de Comunicat de presa , 06 decembrie 2018
Invitaţie pentru părinţi şi copii la atelierul „Iubire necondiţionată”!

UNIREA SHOPPING CENTER va fi gazda unui nou weekend super-reuşit, ale cărui ingrediente principale vor fi culoarea, râsul şi prietenia. Evenimentul cu acces gratuit este destinat părinţilor şi copiilor. După succesul pe care l-a avut atelierul „Mâinile prind culoare”, organizat luna trecută, pe 10 noiembrie, când cei mici au învăţat să picteze cu mâinile, vă dăm întâlnire din nou, sâmbătă, 15 decembrie, la un alt atelier foarte interesant, intitulat „Iubire necondiţionată”. La aceeaşi oră, 17.00, şi în acelaşi loc plin de culoare de la etajul 4, în zona de Food Court!

Atelierul de parenting „Iubire necondiţionată” va fi susţinut de Academia HI HA HU, o echipă de consultanţi-psihologi experimentaţi, care îi vor ajuta pe părinţi să găsească răspunsuri la numeroasele întrebări ridicate de copii şi copilărie. Acumulând o experienţă de 13 ani, specialiştii din Academia HI HA HU pun accentul pe învăţarea naturală, prin joc, pe creativitate, ascultare şi empatie. Echipa tânără, acreditată internaţional în modificarea comportamentelor umane, cu diferite specializări în psihologie, promovează conceptul de „educaţie cu uşile deschise”, obţinută prin libertatea de mişcare şi expresie a copilului dumneavoastră.

În cadrul atelierului, părinţii vor găsi multe răspunsuri la întrebările legate de copii şi copilărie, vor beneficia de sfaturi care îi vor ajuta că colaboreze mai bine cu juniorii şi să le înţeleagă mai bine comportamentul şi, de asemenea, vor primi informaţii suplimentare despre dezvoltarea firească a celor mici. Nici prichindeii nu se vor plictisi, căci în tot acest timp vor colora, se vor juca şi se vor bucura tot felul de surprize pregătite special pentru ei – întâlnirea cu Moşul este doar una dintre acestea!

Aşadar, nu uitaţi! Pe data de 15 decembrie, la ora 17.00, vă aşteptăm cu mult drag la un atelier care se anunţă super-interesant pentru părinţi şi plin de momente frumoase pentru copii!

 

 

Loading...

Comentarii

+