09:00 Bună dimineaţa, dragă jurnalule! Dar pe unde eşti, că nu te văd? Ah, înţeleg, te-au furat arbitrii. Ăsta e blestemul familiei Lucescu. Crede-mă, aş fi devenit concomitent campion naţional, mondial, european şi olimpic dacă n-aş fi fost împiedicat de arbitri, de vânt, de Crucea Roşie, de Steaua sau de vatmani criminali, care sunt geloşi pe performanţele mele extraordinare.
11:30 Îmi iau prosopul cu Şahtior, şlapii cu Beşiktaş, halatul cu Galata şi mă duc la baie. Fără să vreau îmi arunc ochii în oglindă şi observ decoraţia Ordinul naţional Steaua României agăţată de reverul halatului. Părerea mea – de care ţin întotdeauna cont pentru că-i şi cea mai pertinentă – este că numai un cinic poate înfige Steaua în pieptul unui dinamovist. Domnule decorator Băsescu, află că te-am adăugat pe lista neagră de duşmani naturali şi artificiali pe care-i am în fotbal. Eşti la numărul 3.586, imediat după aerul rece.
13:05-14:45 Îmi aduc aminte de vremurile de demult când, flăcău la Corvinul fiind, inventam pasa filtrantă, fanionul din colţul terenului şi plasele la porţi. Rememorez, de asemenea, perioada mea de glorie absolută în antrenorat – adică cea de ieri, de azi, de mâine şi în veci vecilor, Amin – în care am patentat tacticile de joc catenaccio, tiki-taka şi văicăreala, pe care nişte epigoni precum Mourinho, Guardiola şi fii-miu le folosesc astăzi într-un mod ticălos, fără să-şi arate recunoştinţa în fiecare interviu.
16:00 Am uitat să menţionez că tot eu am inventat şi linia continuă, pe care, în calitate de creator, o pot călca de câte ori am chef. Din păcate, uneori, mai apare câte un tramvai numit pizmuinţă, care încearcă să-mi accidenteze nimbul.
19:55 Alo!? Da, Răzvan, eu sunt, Tatăl. Da, chiar acum ţi-am trimis un SMS cu primul „11” al Rapidului şi formula de joc. Da, fireşte că tu eşti de vină dacă o să pierzi. Înseamnă că n-ai priceput tâlcul.
20:59 Doamne, fă o minune şi mai ia-mi din deşteptăciune şi talent, că am obosit să car atâtea trofee!
