HomeActualitateKarpatia Horse Trials, prima competiție ecvestră din România desfăşurată...

Karpatia Horse Trials, prima competiție ecvestră din România desfăşurată pe un domeniu nobiliar – Domeniul Cantacuzino din Florești

Aflat la prima ediție, Karpatia Horse Trials este un eveniment hipic internațional care se va desfășura weekend-ul acesta, între 10 și 12 octombrie, pe celebrul Domeniu Cantacuzino din Florești, județul Prahova. Timp de trei zile, publicul va avea ocazia să asiste la un concurs ecvestru complet şi să vadă ce însemna viaţa la moşie la început de secol XX. Domeniul Cantacuzino va redeveni un spaţiu plin de viaţă, elegant şi autentic, destinat pasionaților de călărie, precum şi iubitorilor istoriei nobiliare din România.

Competiția Oficială

Karpatia Horse Trials organizează 2 tipuri de competiții oficiale: Concurs Complet Internațional (Dresaj, Cross-Country, Obstacole) şi Concurs de atelaje cu doi și patru cai (Maraton, Conuri).

Concurs Complet Internaţional (CCI) – la această disciplină de Probă Completă vor lua startul trei categorii de concurenţi profesionişti: Novici, CIC 1* și CCI 2*. Aceştia vor avea de parcurs în cele 3 zile, 3 probe, după cum urmează: Dresaj, Cross-Country şi Obstacole. 

În cadrul probei de Dresaj, care se va desfăşura vineri, 10 octombrie, cuplul cal-călăreţ trebuie să execute o serie de mişcări impuse şi va primi note de la 1 la 10. Criteriile constau în acurateţea mişcărilor, echilibru, supleţea, gradul de cooperare al calului, viteza de reacţie, fluenţa şi precizia execuţiei, corelarea mişcărilor la pas, trap, galop, opririle la comandă, energia calului la execuţie, atenţia şi încrederea, armonia cuplului. În cazul călăreţului, se va ţine cont de corectitudinea poziţiei şi claritatea comenzilor către cal.

Punctul culminant al Concursului Complet Internaţional îl reprezintă proba de Cross-Country, care va avea loc sâmbătă, 11 octombrie. Este cea mai spectaculoasă, dar şi cea mai periculoasă probă, deoarece obstacolele sunt fixe, masive, în teren variat, presupun sărituri peste buşteni șanțuri, bazine cu apă și alte obstacole din lemn masiv. În funcţie de dificultatea clasei, timpul optimal pentru parcurgerea traseului variază între 7 şi 10 minute, distanţa traseului variază între 1.500 m şi 3.800 m, iar numărul de obstacole naturale între 20 (la Novici) şi 34 (la CIC 2*). Cel mai ridicat nivel din competiţie, clasa CIC 2*, este singurul concurs de două stele (2*)  din România organizat în ultimii 3 ani şi are cel mai înalt grad de dificultate din ţară. Cu toate acestea, opt cupluri călăreţ-cal sunt înregistrate pentru start.

După închiderea probei de Cross-Country, vor intra în terenul principal de concurs Atelajele cu doi şi patru cai pentru proba de Maraton şi un concurs demonstrativ. La proba de Atelaje cu 2 cai, participă 10 atelaje iar la Atelaje cu 4 cai vor concura 4 atelaje.

Proba de Obstacole, care se va desfăşura duminică (12 octombrie), este o probă dificilă întrucât urmează după proba de Cross-Country, iar calul este mai obosit pentru că a trebuit să parcurgă anterior o distanţă mare cu viteză crescută, aproape dublă faţă de cea pentru proba de Obstacole. Se penalizează depăşirea timpului, refuzul de a sări şi dărâmarea obstacolelor.

În cadrul probei Concurs Complet Internațional (CIC), un călăreţ poate să participe cu maximum 4 cai. Pentru a se considera că a terminat concursul, cuplul trebuie să parcurgă integral toate cele trei probe, iar câştigător este cuplul care, după cele trei probe de concurs, a acumulat cele mai puţine puncte de penalizare.

Finalul Probei Complete va fi urmat de proba de Conuri pe teren plat pentru concurenții de la Atelajele cu patru cai și Proba combinată, de maraton și conuri, pentru Atelajele cu 2 cai.

Eleganța echitației va fi îmbogățită printr-o paradă de ogari care va avea loc tot duminică, proprietarii din toată ţara ai acestei rase nobile fiind invitaţi să participe în număr cât mai mare, alături de exemplarele lor. Pentru a contribui la atmosfera Belle Époque, organizatorii îi invită să vină îmbrăcaţi corespunzător epocii pe care doresc să o recreeze. O altă activitate pe care Karpatia Horse Trials o propune vizitatorilor constă în plimbări cu trăsura pe aleile cu castani şi platani centenari, prin care se va putea cunoaşte întregul Domeniu.

Pentru a intra în atmosfera evenimentului, vă invităm să urmăriți acest filmuleț de prezentare: https://www.youtube.com/watch?v=vp9-trE6SkY

Informaţii despre eveniment găsiti şi pe http://www.karpatiahorse.ro/ sau pe pagina oficială de Facebook, https://www.facebook.com/karpatiahorse.

Competiţiile din cadrul primei ediții Karpatia Horse Trials sunt organizate în colaborare cu Asociația Sportivă Hipohouse, cu implicarea și participarea directă a Federației Ecvestre Române (FER) și a Federației Ecvestre Internaționale (FEI).

Preţul participării la eveniment este de 10 lei pe zi, iar biletele biletele pot fi achiziţionate de la intrare. Încasările obţinute vor ajunge în fondul destinat restaurării întregului Domeniu.

Pentru informaţii suplimentare:

Carla Teaha

Mobil: 0726  77 06 06

carla.teaha@marla.ro, carlamaria.teaha@gmail.com

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare