HomeActualitateLiberalii vor monopol pe drepturile de autor

Liberalii vor monopol pe drepturile de autor

Două organisme de colectare a drepturilor de autor din muzică, asociate PNL, vor să monopolizeze o piață de aproape 30 de milioane de euro, în dauna competiției, compozitorilor și interpreților, cu ajutorul unor instituții ale statului controlate de liberali.

În caz că nu știați, dacă ai o cârciumă, chiar și-o bombă de cartier, și le dai mușteriilor în boxe Connect-R, Inna și alți îndrăgiți interpreți de șlagăre, trebuie să plătești. E dreptul lui Connect-R, al Innei și al compozitorilor care au asudat cinci minute în fața computerului să fie plătiți pentru că le folosești opera. De asemenea, televiziunile care difuzează piesele, discotecile, barurile, cluburile, toate sunt nevoite să sară cu banu’. Chestia asta a fost reglementată în 1996, prin Legea nr. 8, an în care s-au înființat și primele organisme de gestiune colectivă (OGC) – entitățile care colectează banii de la utilizatori (cum spuneam, televiziuni, discoteci etc.) și-i împart interpreților și compozitorilor, după ce, în mod firesc, își opresc un procentaj de maximum 15%.

King-Tzapu scoate coarnele

Acum, după cum ar zice Turcescu, dacă am lămurit povestea asta, să trecem la chestiune. Primele OGC-uri înființate au fost Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) pentru drepturile compozitorilor, și Credidam pentru drepturile interpreților. Ele au fost, vreme de ani buni, singurele organisme de colectare de pe o piață care, potrivit unor surse din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), se ridică la 30 de milioane de euro anual.

Dacă v-ați plictisit, mai aveți puțină răbdare, că acum vine partea interesantă, promit! E, între timp, s-au trezit și alții că vor o felie din astea 30 de milioane de euro și, în baza unor legi, precum, să zicem, dreptul la competiție și concurență pe o piață liberă, au înființat, la rândul lor, OGC-uri. Ba chiar au atras o mulțime de artiști, nemulțumiți de serviciile oferite de UCMR-ADA și Credidam. Nemulțumirile erau minore, de genul „ne dau un rahat de bani din cât ni se cuvine” sau „nu vor să ne spună câți bani au colectat în numele nostru, deci habar n-avem câți ar trebui să primim”. Iată, de pildă, ce spune Lazăr Cercel, mai cunoscut vouă drept King-Tzapu, de la Animal X. „Cu UCMR-ADA mă judec din 2009, de când, în urma unui control efectuat la ei de ORDA, am aflat că primesc doar 10% din suma pe care ar trebui s-o primesc. Mai mult, am încercat și noi, cei de la Animal X, să înființăm un OGC, dar s-a băgat pe fir UCMR-ADA și ne-a stricat combinațiile, așa că am renunțat. N-avem nicio șansă, pentru că la UCMR-ADA e Iorgulescu. Banii ar trebui să vină la noi, dar nu vin, se duc în altă parte”, zice King-Tzapu. (Despre acest misterios Iorgulescu o să aflați imediat, când va veni partea interesantă.)

Florin Chilian e și el supărat. Bine, când l-am sunat era și răcit, e posibil să fi fost și din cauza asta morocănos. El susține că are probleme și cu UCMR-ADA, și cu Credidam, și le are de vreo 10-11 ani încoace. De ce? „Pentru că, în ciuda insistențelor mele, refuză să divulge sumele colectate în numele meu.” Lipsă de transparență carevasăzică.

Asta e partea interesantă

UCMR-ADA și Credidam au făcut tot posibilul să pună bețe-n roate concurenței, ba chiar și artiștilor cu care erau sub contract, pe care nu-i lăsau să plece la alte OGC-uri fără o notificare prealabilă de 6 luni sau chiar un an. Dar concurența tot continua să adune compozitori și interpreți. Așa că…

UDMR-ADA este condusă de Adrian Iorgulescu, membru PNL și fost ministru al Culturii din partea PNL. UDMR-ADA, împreună cu prietenii lor de la Credidam, au depus memorii la Ministerul Culturii (unde ministru e liberalul Daniel-Constantin Barbu), la Comisia de Cultură a Camerei Deputaților (unde șef e Gigel-Sorinel Știrbu, de la PNL, iar faza cu Gigel-Sorinel nu-i o glumă, chiar așa-l cheamă) și la ORDA (unde director general este liberala Adriana Donțu, soția deputatului PNL Mihai Donțu). Nu știu despre voi, dar eu văd galben în fața ochilor. În aceste memorii, UCMR-ADA și Credidam cer modificarea Legii 8/1996, în așa fel încât să conțină următorul paragraf: „Organismele de gestiune colectivă se constituie în mod separat, câte unul pentru fiecare domeniu de creație și respectiv categorie de drepturi”. Acum traducerea: „Noi, UCMR-ADA și Credidam, pe motivul că suntem cei mai vechi în biznis, avem pile și trei ouă, vrem, în ciuda legilor pieții, să fim singurii care adună astea 30 de milioane de euro, pe care-i vom gestiona exact așa cum vor cele trei ouă ale noastre, în total șase”.

Am aflat care sunt toate țările civilizate

Pe Adriana Donțu, șefa de la ORDA, am vizitat-o. Dânsa s-a apărat, susținând că ea, sau ORDA, nu poate schimba legea. „Am făcut adrese către toate OGC-urile și utilizatorii, solicitându-le să vină cu propuneri în vederea unei schimbări legislative. Pentru mine, memoriul celor de la UCMR-ADA și Credidam este doar o propunere ca toate celelalte propuneri. Propuneri pe care le-am strâns și le-am înaintat Ministerului Culturii și Comisiei de Cultură din Camera Deputaților”, a afirmat șefa de la ORDA. Fără legătură cu subiectul, purtătoarea de cuvânt de la ORDA e foarte simpatică.

La rândul său, Adrian Iorgulescu, bossul de la UCMR-ADA, a zis că „în toate țările civilizate există un singur organism de colectare a drepturilor de autor pe un anumit domeniu”. De exemplu? „Germania și Franța.” Atât? Da. Deci am stabilit și care sunt toate țările civilizate. Apoi: „Resping total aceste afirmații”. Afirmațiile erau: „Dumneavoastră sunteți membru PNL, fost ministru PNL, iar instituțiile sesizate de dvs., în interesul OGC-ului dvs., sunt conduse de liberali, deci…”. În continuare, domnul Iorgulescu: „Nu mai activez politic de mult timp. În plus, nu eu am întocmit acel memoriu, ci toată conducerea UCMR-ADA, din care fac și eu parte. Dacă ar exista un singur OGC pe domeniu, colectarea și repartizarea banilor pentru compozitori ar fi mult mai eficiente”. Și-atât.

Pe domnul Gigel-Sorinel Știrbu nu l-am sunat. Ar fi fost total aiurea să cer la telefon cu domnul Gigel-Sorinel. Îmi cer scuze.

Răzvan Prițulescu

Publicat în AC nr. 27 (8-14 iulie)

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare