HomeActualitateLupulică, situaţia e albastră!

Lupulică, situaţia e albastră!

Acest post îi este dedicat lui. Marelui, inegalabilului, incomensurabilului Mirci Badea. Lupului Albastru, cum îşi spune pe twitter. Lupulică Moralistul, cum ar fi fost mai corect să-şi spună. Despre Mirci ştim cu toţii că este un om de televiziune pe care nu l-au recomandat, vorba duduii din seria comică „B.D.”, doar „vocea şi talentul lui”. L-a mai recomandat şi familia: dacă nu era mămica, să insiste pe lângă Tatulici să i-l primească pe băiet la Tele 7abc, că e mic şi nu prea ştie nimic, probabil că Badea ar fi fost şi acum vreun bodyguard la Scorzeze Security – meserie în care a debutat şi pentru care este calificat prin născare.

Dar, cum-necum, Mirci a ajuns acolo unde îi era locul: în televiziune. Aici, talentul lui nativ de saltimbanc s-a putut manifesta plenar, întrucât, dac-ar fi rămas paznic la casa de schimb valutar, cine să-i fi apreciat scălâmbăielile şi glumele de autobază din dotare, că doar arăbeţii ăia ştiau doar vag limba română şi s-ar fi uitat la el ca la un cimpanzeu în rut. Trecut de la o televiziune la alta, scuipând vârtos pe ProTV, când era la Antena, şi lingând apoi propriile flegme când a venit la ProTV, Mirci şi-a găsit, în sfârşit, vocaţia: nu mai face emisiuni matinale cu Teo, nici şuşe nocturne cu Mitoşeru şi Oreste, ci combate vârtos seara, la o măsuţă încărcată cu ziare, toţi duşmanii stăpânului Felix. Şi, cum la măsuţă nu-şi poate deversa toată încărcătura de mucozităţi, viscozităţi şi umori, omul şi-a făcut un cont de twitter, de unde-i bălăcăreşte în voie pe vizitatori.

Semnând sub nickul de mare angajament „Lupul Albastru” (probabil după ce Felix i-a spus bancul cu lupu’ şi lui i-a plăcut), Badea face aici o mare risipă de energie creatoare. Principalele răspunsuri pe care le dă interlocutorilor sunt „să o fxxi pe mă-ta moartă cu un cxxxt în gură”, „sugi pxxx de cxxxt băsist” sau „marş în morţii mă-tii”. Replici scurte, dar percutante, cu argumente credibile, aşa cum ştie întodeauna să dea vuvuzeaua de Badea. Aseară, după ce a chemat lumea să iasă în stradă ca să-l dea jos prin forţă pe tiranul care l-a lăsat fără scuipaţi, Mirci a luat o decizie şocantă: şi-a închis contul de twitter. Nu ştim dacă l-a închis de bunăvoie sau a primit vreun telefon de sus, prin care i se spunea că o fi el sportiv, dar a întins cam mult coarda.

Cert este că Lupulică Albastru nu ne mai încântă, pe twitter, cu măscări. Vuvuzelul care se lăuda că poate să înjure o oră fără să se repete – performanţă remarcabilă pentru un om de televiziune –  a rămas fără debuşeu. Nici nu vreau să-mi imaginez ce-o să facă, de acum înainte, săracul. Unde o să mai înjure el, unde o să mai deverseze? La sală, cu Carmen, nu poate, că-l văd sportivii şi-i bat obrazul. Acasică, în propria cameră, sub afişele cu vedete porno atât de familiare palmei lui, iarăşi nu poate, că-l aude mamaie şi se sperie. La măsuţa Antenelor îi mai scapă, ce-i drept, câte un „băga-ţi-ai pxxa-n mă-ta!”, dar numai în timpul pauzelor publicitare. Deci sunt chiar îngrijorat: ce-o să facă el cu atâta venin, cu atâtea pxxi, morţi, rahaţi pansaţi, cât o să-i mai poată adăposti pe toţi în guriţa lui, cât să-i mai poată încăpea în ea?

Aşa că, domnule Voiculescu, dumneavoastră care îndrăgeaţi pe vremuri atât de mult ciripeala la Secu, lăsaţi-l pe Mirci să-şi redeschidă contul de twitter, să poată ciripi acolo în voie. Lăsaţi-l să ne înjure, să ne măscărească, să reverse asupra interlocutorilor tot şuvoiul de organe care-i colcăie în gură, timp de o oră întreagă, fără să se amestece unul cu altul. Pentru binele psihicului lui, faceţi asta, dacă nu vreţi ca băietul să o ia razna de tot şi să vă lase fără cimpanzeu la măsuţă! Sau permiteţi-i să iasă în stradă şi să-i bată pe toţi, inclusiv pe noi, aşa cum ne ameninţă de luni întregi. Daţi-i voie să se manifeste, să spună cu „pxxă”, „mxxe” şi ce-o mai avea în bolta palatină. Vă rugăm mult, domnule Voiculescu, permiteţi-i să aibă şi el coloană vertebrală şi să fie nu râmă, ci om, aşa cum se laudă că e. Lăsaţi-l să se manifeste, să renunţe la starea de anelid din ziua de salariu, să nu mai fie el însuşi o râmă. Vă rugăm mult, domnule Voiculescu, fiţi bun cu el! Nu de alta, dar altfel băieţaşul ăsta cu psihic labil riscă să ajungă, Doamne-fereşte, din râmă – Râmaru.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare