HomeActualitateNu-l luați ostatic pe Cioloș!

Nu-l luați ostatic pe Cioloș!

Într-o țară unde până acum guvernele au înmulțit peștii, zahărul și uleiul, au transformat apa în vin de masă cu sulfiți și au înviat morții (e adevărat, numai în prag de alegeri!), e și normal ca, atunci când se ivește vreun șef de cabinet mai luminat, lumea să-l considere Mesia 2.0 și să aștepte de la el, în doar trei zile, minunea creșterii PIB-ului și miracolul dublării salariului minim, pe muncă și mai minimă. Așa a pățit și Cioloș. A venit, a văzut, a făcut, iar mulți români s-au agățat de el ca înecatul de pai, într-o mare plină de rechini de partid din specia Marele Alb, înrudită, cum bine știm, cu porcul. Unii, precum cei de la USR, au mers și mai departe și l-au luat drept stindard, deși omul s-a jurat că nu candidează și are prostul obicei să se țină de cuvânt. Deși intuiesc că printre domnii și doamnele de la USR sunt și mulți vegani, faza asta e cam de porc. Și nu mă refer la ambiguitățile gramaticale, ci la mesajul propriu-zis. Ar fi putut, mult mai cinstit, să scrie pe afișe ”Îl vrem în continuare Premier pe Cioloș. Dacă și tu îl vrei, votează-ne, ca să dăm o șansă în plus acestui guvern să continue ce a început”.

Or, să-ți faci afiș cu sigla ta, dar pe el să nu pui figura lui Nicușor Dan, șeful partidului, ci pe a lui Dacian Cioloș, șeful guvernului și să scrii dedesubt ”acum ai cu cine”, numai cinstit nu este. În primul rând față de Dacian Cioloș, a cărui imagine o folosești, și în al doilea rând față de alegători. Păi ce-o să spună alegătorul USR când vede asta? Ia uite, frate, ăștia n-au găsit în partid o singură figură mai de Doamne-ajută și defilează cu Cioloș? Rușinicăăă! Numai dacopații ăia în uniformă de badigarzi la Scorzeze-Sechiuriti de la ”Patrula lui Țeapă” au mai făcut o asemenea nefăcută. Au pus rânjetul de diliman al lui Ponta lângă rictusul încruntat al lui Țepeș, deși nici unul, nici celălalt, n-au carnet de PRU în buzunar și acum zbiară pe toate site-urile ”Îl așteptăm pe Victor Ponta”.

Poate că la electoratul pitecantrop al PRU propunerea asta o să prindă, că mulți votanți nu știu să citească și, dacă văd chipul lui Ponta și mai văd și sigla PRU, o să pună ștampila pe ea, la alegeri. Dar votanții USR nu sunt de-aceeași țeapă, pardon, teapă, cu cei ai PRU. Oamenii ăștia au așteptări mult mai mari. Or, când văd că tu, partid tânăr și cu o mulțime de oameni capabili, ți-l proțăpești pe afiș pe unul care nu candidează, de ce le-ai inspira încredere? Expune-ți, nene, candidații, arătă-le oamenilor pe cine propui, că până s-ajungă Nicușor Dan să împartă funcții cu Alinuța, prin guvern, va mai curge multă apă rece pe țeava de apă caldă, în Bucureștiul lui Madam Firea.

Și mă rog, să zicem că înghițim și broasca asta. Dar, dacă tot a mers pe principiul ”nu candidează, dar poate ne-aduce niște voturi”, de ce USR s-a oprit aici? Ar fi trebuit să nu se mărginească la Cioloș, ci să încerce și cu alții. Ar fi putut face, de pildă, un afiș cu Gică Hagi, în care acestă să spună ”Acum ai cu cine. Votează USR, ca să fie bine și să nu fie rău”. Sau cu expatul Florin Salam, proaspăt membru al diasporei, unde el să zică ”Acum ai cu cine, mânca-ț-aș! Votează USR, pentru copilașii tăi și pentru famelia ta. Pă sistem, pă mama lui!”. Ce ziceți? Că ăștia n-ar fi acceptat? Dar ce, lui Cioloș i-a cerut cineva să accepte?

Cioloș o fi el un brand, dar felul cum domnii din USR au procedat s-ar putea să le-aducă mai mult rău decât bine. Fiindcă mulți nehotărâți (eu știu deja doi), care mai aveau un pas și-și învingeau spaima de vot, acum s-au răzgândit iar – și pe bună dreptate: de ce să merg să votez pe unul care se-mpăunează cu realizările altuia? Nu mi-a ajuns că am votat Convenția Democratică, în 1996, și mamăăă, ce mxxe mi-am luat? În condițiile astea, cred că singura modalitate prin care Nicușor și ai lui mai pot aduce dezamăgiții la vot, după gafa cu Cioloș, ar fi să convingă niște asistente TV să apară pe afișele USR la iarnă, cu un mesaj percutant: ”Suntem Cruduța și Biencuța și promitem să-ți facem un sex oral mai tare ca Madonna, dacă nu votezi cu Dragnea! Forza Nicushor!”

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare