Văd cum se naște o modă a cozonacilor imposibili de Crăciun: vegani, mexicani, la pahar, raw-vegani, vegetarieni șamd. Până și nuca a fost înlocuită cu făină de migdale, iar stafidele au fost detronate de goji – la cozonacul pentru hipsteri.
Oare cum ar arăta un cozonac mitocănesc din mititei cu muștar, sau cu ceafă la grătar cu cartofi pai și cârnați cu fasole? Asta ca să nu se bată turcii prea devreme pe toba cu hrean pe care o am în vedere să o consum, imediat ce vă dau o rețetă de cozonac ce l-ar face să plângă pe orice nutriționist.
Mă număr printre cei care mai cred în cuvântul scris. De exemplu, am citit din reţetarul „Măscăriciului Vălătuc” (l-am numit aici pe „Păstorel” Teodoreanu), mare gurmand şi rafinat descrietor de fineţuri culinare, cum că un cozonac adevărat, ca la mama lui acasă, se face dacă pui 60 de ouă (da, da!) la un kilogram de făină. Cred că vroia să spună dacă reuşeşti să introduci 60 de ouă într-un kilogram de făină…
Căci, gurmand la rândul meu, încercând să fac un astfel de cozonac, am constatat, de pe la oul 20, că-ţi trebuie degete hidraulice pentru a duce la bun sfârşit operaţiunea. Cu puţină încăpăţânare şi dorinţă de a corela cuvântul scris cu realitatea din teren, am obligat să intre în amestec încă 10 ouă, după care am aruncat papul la gunoi, cu tot cu oala şi linguroiul de lemn pe care nu am putut să le mai recuperez din încleştarea „făinouătoare”.
Vecinii mi-au mulţumit de-abia după ce animăluţele lor de casă, trimise să-şi câştige existenţa prin jurul blocului, au rămas cu fălcile încleştate pe amestec. Ce-oi fi vrut să spun cu asta? Că poate există reţete imposibil de aplicat.
