Nu suntem Colectiv, suntem doar Galeria

de Spartakus , 22 mai 2016
Nu suntem Colectiv, suntem doar Galeria

Știința ne învață că orice creatură pe lumea asta are un instinct de conservare, care o îndeamnă să fugă din fața pericolului, atunci când întâlnește vreunul. Sălbăticiunile fug din calea focului, ciorile se îndepărtează când văd, în porumb, vreo sperietoare sau, mă rog, pe cineva în uniformă, microbii și nu numai ei o tulesc imediat ce dau de apă și săpun. Doar neamul nostru românesc pare să nu mai aibă niciun fel de instinct de conservare, de parcă i l-ar fi anihilat de tot o jumătate de veac de comunism de (ne)omenie, plus un sfert de veac de capitalism de cumetrie.

Probabil că undeva, în străfundul tărtăcuțelor lor, românașii au o oarecare adiere de instinct, dar, ori de câte ori primesc vreo pomană, ceva, instinctul dispare de parcă n-ar fi fost. Cât de cretin să fii ca, atunci când vezi o grămadă de oameni care transpiră ca naiba, înghesuiți într-un spațiu în care nici Miss Pitica n-ai putea organiza, să dai și tu buzna? Cât de nehalit după mocăciuni să fii să-ți riști viața doar ca să auzi gratis o trupă? Pentru că, în cazul concertului Carla’s Dream de Galeria Mall, din Piatra Neamț, nu e vorba de fani a la Michael Jackson, din ăia de leșinau la foc automat când dădea megastarul din șliț, ci despre niște fursecari, care s-ar fi înghesuit acolo și dacă ar fi cântat Maria Ciobanu cu fantoma lui Dolănescu – nu pentru că aveau toate discurile ăstora prin casă, ci pentru că era gratis.

Așa că nu știu ce pedeapsă merită administratorii mallului, care nu aveau autorizație ISU pentru organizat concerte, dar au organizat totuși concertul, pe principiul ”Lasă, bă, că merge și-așa”, dar știu că imbecilii care au continuat să se îmbulzească acolo ca oile, deși vedeau că riscă să moară sufocați, ar merita trimiși undeva în pădure, departe de orice așezare umană. Să învețe mai întâi instinctul de conservare de la animale și, eventual, să se mai cațere în copaci vreo câteva milioane de ani, că de chemat, îi chemăm noi înapoi la civilizație când s-or da jos din pom.

Și grav nu e faptul că niște amețiți dependenți de gratuități au riscat să moară într-un incident care ar fi fost, fără îndoială, mai grav decât Colectiv – să aduni 3000 de oameni într-un spațiu pentru 300 cred că nici chinezii n-ar fi reușit. Grav e faptul că puștanii ăștia fac ce-au învățat de la părinții lor, de la niște oameni care nu pentru concerte gratuite, ci pentru un kil de zahăr moca, un litru de ulei moca, o găleată și o tigaie moca, se înghesuie la urne și votează negreșit mizerabilii care au adus România în halul în care se află. Aici este problema: că prea puțini tineri români sunt un Colectiv, cei mai mulți sunt o Galerie. O galerie de pomanagii care, ca și părinții lor, vor ajunge să-și vândă conștiința pe zahăr și ulei moca, lăsându-i pe piromanii care ne conduc să dea foc la țară fără nicio teamă de pedeapsă.

Loading...

Comentarii

  • storo20

    23 mai 2016 14:33

    Dar daca lipsa asta de instinct de conservare nu e altceva decit SELECTIE NATURALA ? Ca degeaba invata in scoala tot felul de chestii daca pe ei doar atit ii duce mintea...Iar in ritmul asta doar putini dintre ei vor mai ajunge sa voteze deci si problemele de constiinta vinduta pe un kil de zahar se vor diminua spre un nivel acceptabil.

    raspunde comentariului

    23 mai 2016 14:28

  • adi

    22 mai 2016 17:04

    E si vina scolii, intre altele, unde ei invata inca! poezii pe dinafara, dar lucruri de bun-simt, nu! Desi sanchi acum au o materie la 1-4 care se numeste "dezvoltare personala".

    raspunde comentariului
+