HomeActualitateO nouă emisiune concurs la AntenaStars: „Romanian Idiots”

O nouă emisiune concurs la AntenaStars: „Romanian Idiots”

Invidioşi pe faptul că, orice proiecte artistice ar încerca, tot îi face praf la audienţă ProTV-ul, patronii şi muncitorii de la Antene au decis să lanseze o nouă emisiune-concurs care, speră ei, să rupă gura târgului. Dacă nu la figurat, atunci sigur la propriu, fiindcă, din câte am aflat, pe surse, dintre concurenţi va face parte şi Mircea Badea.

Emisiunea are un format revoluţionar, nemai întâlnit până acum în România, şi îşi propune să aducă în faţa publicului faţetele necunoscute ale personalităţilor. „Am vrut să-i spunem Romanian Idol, după modelul consacrat American Idol, dar franşiza costa o grămadă de bani. Ca să nu mai vorbim de faptul că noi suntem un popor creştin, ortodox, care, în afara câtorva rătăciţi pupibăsişti, nu se-nchină la niciun idol. Aşa că ne-am decis să-i spunem Romanian Idiots, că din ăştia avem, slavă Domnului, destui prin studiouri”, a precizat unul dintre producători.

Se pare că episodul-pilot al emisiunii va fi difuzat, pe AntenaStars, chiar în seara asta, iar printre primii concurenţi se vor număra mai multe vedete consacrate. Ele îşi vor etala talente ascunse şi nebănuite. Crin Antonescu, de pildă, va ţine un discurs în stare de somn profund, printre sforăituri, în vreme ce Victor Ponta va efectua un spectaculos număr de acrobaţie, scoţând panglici pe gură, pe nas, pe urechi şi chiar şi pe fund!

Nu va lipsi, precum spuneam, Mircea Badea, care va oferi un incredibil moment de contorsionism, reuşind să se pupe pe ambele buci, direct din şpagat. În fine, Dan „Felix” Voiculescu va prezenta un senzaţional număr de dresaj cu Mihai Gâdea, talentatul prezentator executând fără greş comenzi precum „Şezi”, „Aport”, „Adu osul” şi lătrând disperat, în semn de refuz, la comanda „Ia de la Băsescu!”.

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare