O Nuți la vremea ei face cât zece bărbați

de Spartakus , 19 noiembrie 2016
O Nuți la vremea ei face cât zece bărbați

Știu, știu, celebra vorbă de înțelepciune românească suna altfel, dar în situația de față nu avem nici lăbuțe, nici femei, ci doar o ființă supranaturală, ceva între Uandăr Uămăn și Nevasta lu' Omu' Liliac: Elena Udrea. Sătulă să fie ”bună pentru România”, fosta ministresă s-a făcut fată rea și candidează din nou, sub sloganul ”O femeie cât zece bărbați”. De data asta singură-singurică, fiindcă nu mai are cine s-o împingă de la spate, toții bărbații din viața ei fiind, momentan, ocupați – Cocoș e la bulău, Pinalti e la bulău și nici Băselu nu se simte prea bine. Duamna ar fi putut candida tot la Neamț, dar asta ar fi însemnat multe sacrificii: iar să se mute în orășelul ăla mic și meschin, într-o garsonieră confort patru, să vadă moldovenii că trăiește ca ei, iar să dea cu mopul, să spele vasele, să bage cozonaci la cuptor pe tocuri. În plus, băștinașii erau niște nehaliți: dacă nu le dădeai, acolo, măcar un kil de zahăr și-o găleată largă și adâncă, pe care să scrie Elena Udrea, ca să știe bolovanii pe cine trebuie să pună ștampila, nu te votau nici de-ai dreaq.

Așa că Nuți și-a făcut curaj și acum atacă Bucureștiul. E la ea acasă, nu trebuie să cheltuiască prea mulți bani – nu că n-ar avea, dar iarăși intră procurorii la bănuieli – și aici speră să găsească suficienți îndrăgostiți de charisma ei blondă, să o voteze. Cam ce-o să facă Udrea dacă va fi aleasă ne spune chiar ea, între două rugăciuni, pe pagina de Facebook: ”Parlamentul viitorul trebuie să aibă curajul să lupte împotriva Sistemului și a modului ocult în care se exercită Puterea în România”. În traducere liberă, asta ar însemna că, dacă vine DNA cu o propunere de arestare, parlamentarii trebuie să se unească și să-l scape de pușcărie pe cel vizat, pentru că doar astfel luptă contra Sistemului. Cum au făcut-o și până acum. Bravos, coano Nuțico, halal să-ți fie!

Acum, lexicologii, lingviștii și alți specialiști în limbi moarte, vor dezbate dacă sloganul e corect, în ceea ce o privește pe DNA Udrea. Oare trebuia să fie ”o femeie cât zece bărbați”? Sau mai bine scria, pentru că era mai aproape de realitate, ”O femeie cu zece bărbați” – având în vedere numeroși domni care s-au grăbit să o ajute în carieră, de când era o micuță avocățică și până când a devenit ditamai ministresa pentru Dezvoltare și Turism? Probabil că niciuna dintre aceste variante nu e bună, din simplul motiv că nu atrage voturi. Păi ce-o să zică alegătorii? Bun, avem o femeie cât zece bărbați. Și ce-i cu asta? În orice sat sau oraș din România – excepție făcând localitățile unde femeile sunt egale cu bărbații, pentru că beau cot la cot cu ei – o femeie face cât zece bărbați, în sensul că muncește, spală, calcă, se ocupă de copii. De ce ar fi Udrea mai specială, când ea nici măcar n-are de cine să se ocupe?

Dacă Duamna Udrea e pe recepție, i-aș recomanda o altă strategie electorală. Nu, nu aș sfătui-o să promită alegătorilor ei ce-a promis Madonna alegătorilor lui Hillary, că asta nu e, în ciuda aparențelor, o treabă făcută cu cap. I-aș recomanda însă o metodă mult mai deșteaptă. Fiindcă tot sunt la modă emisiunile gen ”Burlacul”, ”Burlăcița”, ”Fata mare la măritat” etc, duamna Udrea ar trebui să candideze sub deviza ”O femeie pentru un singur bărbat”. Tot ce au de făcut alegătorii e să pună ștampila în pătrățelul pe care scrie Elena Udrea, să-și pozeze buletinul de vot și să se înscrie la o tombolă cu premii. Premiul trei să constea într-o săptămână cu Udrea la shopping la Paris - pe banii ei, premiul doi să fie o lună cu Udrea la shopping la Milano - tot pe banii ei, iar premiul întâi, evident, un an cu Udrea în chilie la o mănăstire din Moldova - gratis, să studieze împreună mătăniile, psalmii și târâtul în genunchi după moaște. Garantez că pe puțin o sută de mii de bucureșteni tineri și frumoși o vor vota. Și, dacă și-ar face o așa campanie electorală originală, zău de n-aș vota-o și eu  cu două mâini!

Comentarii

  • OLIVIA DANIEL

    16 august 2017 23:33

    Ai nevoie de un împrumut imediat pentru a-ți plăti datoriile sau ai nevoie de un împrumut pentru a-ți rezolva afacerea? Aveți nevoie de un împrumut de consolidare sau de un credit ipotecar? Ați fost respinsă de bănci și de alte instituții financiare? Nu căutați mai mult pentru că suntem aici pentru a vă face toate problemele financiare un lucru din trecut! Acordăm împrumut societăților, entităților private și persoanelor fizice cu dobândă redusă și rate accesibile de 2. Ne puteți contacta prin e-mail prin oliviadaniel93gmail.comAPLICAȚII DE DATE1 numele ...........................2 Țara .......................3 Adresa ......................4 Sexul ........................5 starea civilă .............6 Lucrul ................7 Numărul de telefon ...........8 poziția la locul de muncă .....9 venit lunar ....................10 împrumut total .........11 Durata creditului .....12 Împrumut de destinație ..................13 Data nașterii ........................Mulțumiri.

    raspunde comentariului
  • SITI AMIANAH

    26 mai 2017 9:38

    Salut, numele meu este Siti Aminah din Indonezia, vă rog să sugerăm că toți cei de aici ar trebui să fie foarte atenți, deoarece există atât de mulți creditori falși de împrumuturi pe internet, dar aceștia sunt încă cei reali în compania de împrumuturi false. Am fost scammed de 4 împrumutatori diferite de împrumut, am pierdut o mulțime de bani pentru că am fost în căutarea unui împrumut de la compania lor. Aproape că am murit în acest proces pentru că am fost arestat de oameni pentru că am fost datori.Aproape am renunțat până am cerut sfatul unui prieten care mi-a prezentat creditorul inițial de împrumut și o companie foarte fiabilă, care este mama Alicia Radu, care mi-a luat împrumutul de 800 milioane rupia Indonezia în mai puțin de 24 de ore Fără presiune și într- Rată scăzută a dobânzii de 2. Am fost foarte surprins când mi-am verificat contul bancar și am constatat că suma împrumutului pe care am solicitat-o a fost transferată în contul meu bancar fără nici o întârziere sau dezamăgire, așa că am promis că voi împărți vestea bună, astfel încât oamenii să poată obține un împrumut ușor fără presiune Mama Alicia RaduVreau să ai încredere în mama ta Alicia Radu, pentru că e foarte utilă în viața mea și în viața mea financiară. Trebuie să vă numărați foarte norocoși să aveți ocazia să citiți astăzi această mărturie. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, contactați mama Alicia Radu prin e-mail aliciaradu260gmail.comDe asemenea, poți să mă contactezi prin e-mailul meu sitiaminah6749gmail.com dacă ai nevoie de informații despre cum am primit împrumutul de la mama Alicia Radu, ești foarte liber să mă contactezi și îți voi răspunde cu plăcere pentru că te poți ajuta Altele după ce ați primit împrumutul.

    raspunde comentariului
  • madame

    30 noiembrie 2016 17:52

    La urma urmei muriti de ciuda. E eticheta clara pentru frustrtarea masculina ca sa atacati femeile ori o bagati pe asta cu curvasareala ori parcarea cu spatele

    raspunde comentariului
  • ion ion

    21 noiembrie 2016 6:47

    Nu aud nici-o facultate care se lauda cu produsul ELENA UDREA o fi Universitatea de Vest din Cimisoara??????

    raspunde comentariului
  • Titu Sandronicus

    20 noiembrie 2016 19:57

    Tinand cont ca nu foloseste pseudonime ca Sparta ne scuzati cus chiar face cat zece barbati. Asta daca Sparta ne scuzati din nou cus e barbat..Indoiala e justificata tinand cont de interesul pro-fund aratat de Sparta sic cus unei anumite minoritati...

    raspunde comentariului
  • Victor

    20 noiembrie 2016 19:27

    VECHIUL BANC CU NUTI " IAR NU TI SE SCOAL

    raspunde comentariului
  • Balana Ilie

    20 noiembrie 2016 14:14

    Dle.Voicu faci Universitatea Yimisoara de rusine,.

    raspunde comentariului
  • Elina Johnson

    19 noiembrie 2016 23:55

    Căutați un împrumut? Ai nevoie de un împrumut de afaceri, credit de nevoi personale, Creditul Imobiliar, sau ați fost refuzat un împrumut de către o bancă sau o instituție financiară pentru unul sau mai multe motive? Ai locul potrivit pentru soluțiile dvs. de împrumut chiar aici! firma de împrumut elina Johnson suntem limitate în a da credite pentru companii și persoane fizice, la o rată scăzută și la prețuri accesibile dobânzi de 2. Vă rugăm să ne contactați prin e-mail astăzi prin elinajohnson22gmail.comNe da împrumut, de la suma minimă de 5.000 la 500,000,000.00 pe următoarea valută United State dolari, Europa și Great British Pounds GBP.DATE SOLICITANT 1 Numele complet 2 Țara 3 Adresa a 4 Stat 5 Sex 6 Stare civilă 7 Ocupatia 8 Numărul de telefon 9 Poziția actual locul de muncă 10 Venit lunar 11 Suma creditului necesar 12 Durata de împrumut 13 Scopul creditului 14 Religia 15 V-ați aplicat înainte 16 Data nașterii Mulțumiri,D-na Johnson Elina

    raspunde comentariului
+