HomeActualitateOPC a decis: politicienii care-și iau doctorate noi le...

OPC a decis: politicienii care-și iau doctorate noi le pot returna în 30 de zile și primesc banii înapoi!

Scandalul legat de doctoratele plagiate și de retragerea lor de către noul ministru al Educației, Mircea Dumitru, cel supranumit deja ”adevăratul Curaj”, nu mai contenește. În vreme ce opinia publică și jurnaliștii care au dezvăluit cât de întinsă era mafia făcătorilor de doctorate cer pedepsirea exemplară a vinovaților, aceștia se apără, susținând că sunt victimele unei vânători de vrăjitoare.

Deja mulți dintre ei au renunțat la doctorate, zicând că nu mai au nevoie de ele, în vreme ce alții s-au adresat chiar Oficiului pentru Protecția Consumatorului, motivând că doctoratele lor aveau diverse defecte. De pildă, Gabriel Oprea, acuzat că ar fi tartorul rețelei de doctori de la academia de securiști pe stil nou, susține că nici n-a folosit doctoratul. ”De când l-a luat, domnul general a ținut doctoratul mai mult prin dulap, nu s-a atins de el, nu l-a uzat. Mușchii pe care îi vedeți pe dânsul nu cu doctoratul i-a făcut, i-a făcut dând din gură. A dat din gură atât de mult încât acum are o față de zici că-i pe steroizi. Nu e pe steroizi, să știți, felul cum arată e doar rezultatul eforturilor sale. Așa că, dacă n-a folosit mai deloc doctoratul, de ce să-l mai țină? Îl dă înapoi, poate mai are altcineva nevoie de el”, ne-a spus un intim al ”interesului național”.

Primarul Onțanu vrea și el să renunțe la doctorat și are, se pare, motive serioase să o facă: ”Domnul general Onțanu voia un doctorat mai solid, așa, să poată bate cuie prin casă cu el, pentru așa ceva plătise. Și a primit în schimb o leșinătură de doctorat, care nici în bibliotecă nu stătea singur în picioare dacă nu-l sprijinea cu două cărți groase”, ne-a declarat sursa noastră. Și ceilalți care au renunțat la doctorate nu au făcut-o de teamă că-i va trage noul ministru la rost, ci pentru că doctoratele respective nu erau ceea ce-și doriseră. De pildă, fostul ministru Radu Stroe ar fi spus că doctoratul lui a fost ciobit și crăpat încă de când l-a luat. Nici n-a apucat să-l scoată din ambalaj, când a venit curierul să i-l aducă, și a văzut că e cu defect. La fel, secretara domnului Oprea s-ar fi plâns că ea voia un doctorat cu coperte roz și a primit în schimb unul maroniu și fără scris cu sclipici: ”Asta e de-a dreptul bătaie de joc. A plătit femeia o grămadă de bani să-și cumpere doctoratul ăsta, că i se asorta la pantofii de trei mii de coco, și uite ce-a primit. Eu aș fi mers la OPC, nu se poate așa ceva, să-și bată toți joc de noi pe banii noștri”, a afirmat, fierbând de indignare, o colegă de coafor a secretarei.

Confruntat cu o avalanșă de reclamații, Oficiul pentru Protecția Consumatorului pare decis, în sfârșit, să intervină în acest scandal. Potrivit surselor noastre, OPC va impune reguli stricte în privința doctoratelor: cei care le vând trebuie să facă dovada că funcționează și, în caz că le cumpără pe nevăzute, politicienii pot avea posibilitatea să le returneze în 30 de zile, primind banii înapoi. ”E o lege necesară, pentru că oamenii au dat bani grei pentru doctoratele lor. Bani pe care i-ar fi putut investi în altceva. Uite, de pildă domnul Ponta, dacă nu dădea bani pe doctorat, putea să-și cumpere bărcuță gonflabilă, ca să nu mai umble în barca altora și să râdă toată lumea de el”, a declarat un fost coleg de guvern și viitor coleg de celulă al fostului premier.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare