HomeActualitatePokemon Go va avea și versiunea pentru RATB: Pokemon...

Pokemon Go va avea și versiunea pentru RATB: Pokemon Go to Shower

Isteria care a cuprins omenirea de la ieșirea pe piață a jocului Pokemon Go nu i-a lăsat indiferenți nici pe români. Deși jocul, lansat în alte țări acum zece zile, nu a apărut, oficial, și la noi, mii de compatrioți l-au instalat deja, pentru că, să nu uităm, românul s-a născut descurcăreț. Dându-și seama de potențialul educativ deosebit pe care acest joc l-ar putea avea, autoritățile  negociază, se pare, cu compania Nintendo, care produce jocul, realizarea unor ediții personalizate pentru România.

Astfel, potrivit surselor noastre, Ministerul Sănătății e interesat de problemă, negociind deja cu Nintendo crearea unei versiuni intitulate Pokemon Go to Shower, care poate fi jucată pe RATB și în metrou. ”Este o variantă prietenoasă a jocului, care le arată românilor certați cu apa și săpunul că acestea nu sunt nocive, cum cred ei, ci fac bine, alungă microbii și mirosul neplăcut de transpirație. În această variantă, Pokemonii vor putea fi vânați prin băi, dușuri, ștranduri, ape curgătoare, lacuri, chiar și în Marea Neagră, apă să fie. Dacă-și dau și cu săpun, cei ce călătoresc cu autobuzele, tramvaiele, troleibuzele, microbuzele și metroul primesc și cinci Bulbasauri bonus”, spune un oficial al Ministerului.

Și, pentru că și pensionarii au nevoie de mișcare,  guvernul dorește să implementeze jocul și pentru ei. Varianta se va numi Pokemon Ro, iar jucătorii nu vor fi puși să captureze bulbasauri sau charmanderi, ci țintele vor fi produse de larg consum: ulei, carne, iaurt, ouă, hârtie igienică și alte lucruri pentru care se stătea la cozi infernale pe timpul lui Ceaușescu. ”Încercăm să le aducem aminte, prin această opțiune, de tinerețea lor petrecută la cozi, când fugeau de la coada la carne ca să-și lase loc la coadă la brânză și tot așa. Suntem convinși că pensionarii vor fi încântați”, declară reprezentanții guvernului.

În fine, nici singurii români care mai muncesc în țara asta de romi, pensionari, frecători de mentă și jucători de Pokemon Go, nu vor fi uitați. Pentru că ei sunt foarte puțini, le va fi dedicată aplicația Pokemon Run Limited Edition, în care vor trebui să alerge de colo-colo ca să-și plătească angaralele la stăpânire. ”Să nu credeți că le va fi ușor, avertizează un înalt funcționat de la Fisc. Au de găsit și de plătit toate cele 228 de taxe și impozite pe care statul român le-a pus pe capul lor și pentru asta trebuie să alerge ca disperații de la ghișeu la ghișeu. Iar la final, răsplata lor va fi ca și în viață: se vor alege cu un mare Pikaciuciu”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare