HomeActualitatePolițiștii de la Permise, angajați la DIAS?

Polițiștii de la Permise, angajați la DIAS?

Petre Tobă, șeful IGPR, vrea să slăbească nodul ștreangului care se apropie de gâtul unora dintre polițiști. Nu știm cum, dar dl Tobă a găsit în ograda Poliției 30 de organe care nu-și mai pot plăti creditele și situația asta îl îngrijorează profund. De ce? Ce treabă are Inspectoratul Poliției cu faptul că, să zicem, 20 de băieți și-au făcut credit ca să-și tragă bemveu la mâna a doua în fața garsonierei și plasmă de 1 m diagonală în sufrageria de cinci metri pătrați, iar acum nu mai fac față ratelor? Are treabă, zice dl Tobă. Pentru că dintre cei 30 de datornici s-ar putea recruta tranșa de sinucigași a anului 2013, dacă luăm în seamă faptul că, anul trecut, dintre cele şapte organe care s-au dus din proprie inițiativă pe lumea cealaltă înainte de termen „o parte aveau probleme financiare”.

Ei, aici e o problemă. Dacă ții în subordine polițiști care, când nu se mai descurcă cu banii pentru rată, își bagă pe gât țeava revolverului, nu ai o problemă de finanțe, ci de psihiatrie. Băieții ăia au dezordine la mansardă, iar voi, dle Tobă și restul, le puneți pușcoace în mâini. Dacă eu vreau să-mi iau acum permis pentru ATV trebuie ca mai întâi să fac un examen medical și cu ocazia asta se presupune că un doctor vrea să vadă și cum stau cu circuitele din cerebel. În schimb, un aspirant la postura de purtător de pulan e refuzat doar dacă are sindromul Tourette sau alte țăcăneli vizibile.

Altfel spus, părerea mea e că un psiholog care să descopere dacă polițiștii mai fac pipi în pat, dacă au vise erotice cu tata sau își curăță resturile dintre dinți cu țeava pistolului ar fi mult mai util decât un sprijin pentru achitarea ratelor.

Care sprijin, că veni vorba, e, oricum, o tâmpenie. Cică li se va oferi polițiștilor care au probleme cu banii „șansa” de a presta în „structuri care implică un grad de risc mai ridicat și care oferă salarii mai mari”. Adică, cu alte cuvinte, dacă un Gigel din ăla de la Permise nu-și mai duce creditul, acum are ocazia să lucreze part-time și pentru DIAS. Îi iei papucii de pâslă din picioare, îi pui bocanci, cotiere, mănuși, fes all-inclusive, bașca și-o mitralieră și-l ațâți în lupta cu alde Sportivu`, Cămătaru` sau Butoane. Ia gândiți-vă voi ce-ar putea ieși de aici și apoi spuneți-mi și mie, că nu sunt curios!

Exclusiv online

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare