HomeActualitatePonta, îngrozit că s-ar putea îmbolnăvi de demisie acută,...

Ponta, îngrozit că s-ar putea îmbolnăvi de demisie acută, după ce a dat mâna cu Tsipras!

Aseară, la puţin timp după ce premierul grec Alexis Tsipras şi-a anunţat demisia, o veritabilă armată de sepepişti ar fi luat cu asalt, potrivit surselor noastre, spitalul de boli infecţioase. După ce au pieptănat zona, căutând până şi prin coşurile de gunoi şi prin tomberoane, de teamă să nu se ascundă pe acolo vreun ziarist (de la Dan Diaconescu încoace, e posibil orice!), ei au dat undă verde pentru venirea premierului. Şi, într-adevăr, după nici cinci minute, a sosit, în trombă, şi maşina acestuia, din care a ieşit un Ponta desfigurat de spaimă. Martorii oculari susţin că prim-ministrul era alb ca varul şi abia mai respira – şi nu pentru că minte, de obicei, de n-are aer, ci pentru că era foarte speriat.

“Ponta ne-a implorat să-l ajutăm, fiindcă se simte foarte prost şi e într-o situaţie gravă, ne-a declarat unul dintre medicii de gardă. Am încercat să-l liniştesc şi să fac o glumă, spunându-i că şi noi, medicii, ne simţim foarte proşti când el propune să legalizeze şpaga şi să o impoziteze, dar nu mai facem caz de asta. Însă nu avea chef de nicio glumiţă, ca de obicei, ci era disperat. După ce am stat de vorbă cu el, am aflat şi motivul disperării: vara asta, când a fost în secret la Baku, să-i facă un masaj la tălpi lui Putin, a dat acolo şi peste Tsipras, care venise să-i facă lui Putin masaj la fesieri. S-au salutat, s-au pupat, şi-au dat mâna şi fiecare şi-a văzut de treaba lui. Ei, acum, după ce a văzut că Tsipras şi-a dat demisia, Ponta s-a speriat de moarte: dacă demisia asta e o boală contagioasă? Dacă a luat-o şi el şi, mâine-poimâine, iese la televizor şi spune că demisionează?”.

Dându-şi seama că au de-a face cu un caz grav, medicii i-au făcut imediat testele de populită cronică, boala de care suferă Tsipras şi acum aşteaptă rezultatele lor, care ar putea să apară într-o zi două. Ei au încercat să-l liniştească pe Ponta, spunându-i că perioada de incubaţie a bolii e de până la o lună şi că, teoretic, dacă avea populită cronică, până acum ar fi trebuit să dea semne şi de demisie acută, însă nici vorbă de aşa ceva. Doctorul cu care am discutat e de părere că stratul foarte gros de piele al lui Ponta a împiedicat transmiterea bolii:

“La orice om normal, pielea e formată din trei straturi: epiderma, derma şi hipoderma. Dar, cum Ponta nu e normal, el mai are încă un strat, mârloderma, care îi permite să facă orice mârlănie fără ca măcar să roşească din cauza asta”. Totuşi, doctorii l-au sfătuit pe premier să rămână internat, pentru mai multă siguranţă, şi să urmeze de urgenţă un tratament cu ser fiziologic, ser efedrinat şi serul adevărului. Când a auzit de serul adevărului, Ponta a sărit imediat în picioare şi a zbughit-o peu uşă, iar medicii au fost nevoiţi să consemneze, în registru: “Pacientul refuză internarea”.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare