HomeActualitateRevista breslei: 9 noiembrie

Revista breslei: 9 noiembrie

Cei de la Hotnews scriu despre „băsiștii” de la ANI care i-au prins din nou cu mâța-n sac pe unii dintre miniștrii celui mai cinstit guvern din istoria României, această adevărată șleahtă de incompatibili. Ultimele persoane care s-au adăugat pe lista deschisă de alde Corina Dumitrescu ori Mircea Diaconu sunt Eduard Hellvig (această Nuți Udrea a Crinelei), veșnicul inadaptat Liviu Pop, Ovidiu Silaghi, bașca secretarul general adjunct al guvernului, Dan Mihalache. Bă, băieți, una peste alta, problema voastră nu constă doar în faptul că sunteți cu toții niște penali și că aveți probleme cu integritatea, ci şi în aceea că sunteți incompatibili chiar cu actul guvernării!

Colegii de la România liberă ne povestesc despre una dintre declarațiile fostului președinte interimar al României, pe care o consideră a fi șocantă. Astfel, la lansarea programului de guvernare al USL, Antonescu a declarat că „România împreunează în definitiv genii și analfabeți, oameni de caracter și prostituați perpetui”. Cred că pentru prima oară sunt de acord cu Căcărău, mai ales dacă ne gândim la partea cu analfabeții și prostituații și ne uitam atent la clasa politică.

Cei de la Evenimentul zilei par a fi băsiști chiar și atunci când nu o doresc. Astfel, în ediția de astăzi, ei scriu despre „TOP universități de PRESTIGIU care nu te ARD la buzunar”. Prieteni, haideți că puteți mai mult, mâine vreau să văd la voi un alt top cu universități care te USL la portofel, OK?

Constat, cu consternare, că Florin Condurățeanu, angajatul lui domnu’ Dan al poporului scrie și la fițuica celuilalt domn Dan, al Securității. Într-un editorial absolut halucinant în Jurnalul național, care zici că e o frază lungă, fără vreun punct, el scrie despre Brătieni, Basarabia, SUA, NASA, URSS și Olimpiade școlare. Bre, nea Florine, de ce îți dezamăgești fanii și nu ai băgat în ciorba ai de articol și ceva despre diete cu brusturi ori magneți energetici?

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare