Prin Ordonanță de Guvern religia este considerată serviciu public esențial. Deci să nu vă mirați că în loc de spitale vi se ridică biserici și, în curând, chiar și moschei. Prin slujbe se conduce Țara! Slujbe de pomenire a celor un milion de locuri de muncă promise acum trei ani de către USL în campania electorală – pomenirea laptelui și mierii ce va să curgă pe pământ. Cu mir și smirnă s-a relansat economia, s-au sprijinit IMM-urile șamd. Judecătorii și procurorii au fost înlocuiți cu preoți care-i afurisesc pe corupți și-i pun să se lepede de satana (așa Odiosul Regim Băsescu). Și-n curând (după arestare) vom avea parte și de Decalogul Sfântului Martir Politic Victor Viorel Ponta Degrabă Vărsătorul de Minciuni în Folosul Bunăstării Țării Amin! Gen: că nu e om să nu fi zis o minciunică; să nu râvnești la minciuna altuia; să nu-ți faci minciuni cioplite – adică să nu rămâi cantonat în aceleași minciuni, mai schimbă-le; cinstește minciunile Tătucului Ion Ilici Iliescu ca pe ale tale însuți șamd. Citez din cartea lor de căptătâi „La Început a fost Minciuna”: “Tătucul nostru care le minți încă pe pământ, facă-se minciuna ta! Și nu ne lăsa să spunem Adevărul, cu voie sau de nevoie, căci la tine e cuțitul și pâinea, și puterea. În fund să te pupăm, amin!”
* România rămâne o ţară uimitoare. În fiecare zi, un ministru, un parlamentar, un om de afaceri extrem de prosper sau chiar un magistrat este chemat la DNA şi pus sub acuzare pentru diverse fapte de corupţie. Se vorbeşte despre şpăgi de la câteva sute de mii de euro la câteva milioane. (Parcă ne apucă râsul când ne amintim de şpaga în caltaboşi a lui Remeş). În fiecare zi procurorii dovedesc fraude de milioane de euro. Și-atunci te-ntrebi: de ce se încăpățânează ANAF să se intereseze de câte o notă de plată de circa 100 de lei când la nivel înalt doar „deschiderea” pentru şpăguirea unui ministru este de 200.000 de euro (atât i-a dat Nelu Iordache lui Ovidiu Silaghi doar ca să stea de vorbă cu el despre rezilierea unor contracte)?
* Dar „minunea” românească nu constă în nivelul uimitor al corupţiei care cu greu ar putea fi depăşită în oricare alt loc al Europei. Minunea este legată de bogăţia şi puterea de supravieţuire a acestei ţări, jefuită sistematic de către toată clientela politico-economică a tuturor guvernelor care au trecut pe la Palatul Victoria. În anii ’90 am trecut peste perioada privatizărilor dubioase. Regimul girat de Ion Iliescu a distrus întâi agricultura, împărţind pământurile după ureche şi demolând în mare parte toată infrastructura agricolă reprezentată de fostele C.A.P.-uri. Sistemele de irigaţii au fost puse pe butuci. Paradoxal, Ion Iliescu a câştigat alegerile detaşat în 1990 cu sloganul „Nu ne vindem ţara!” I-a minţit pe ţărani că vor reveni moşierii şi îşi vor lua înapoi terenurile, dar în acelaşi timp a fărâmiţat proprietatea funciară printr-o lege aberantă care limita proprietatea asupra terenului agricol la doar 10 hectare. În spatele acestor minciuni se năşteau marii latifundiari din România, Triţă Făniţă, Culiţă Tărâţă, Gigi Becali, Adrian Porumboiu, care puneau mâna pe suprafeţe uriaşe de teren ale statului la preţuri de nimic, controlând piaţa internă şi având tot interesul să omoare orice concurenţi de calibrul lor. Tot sub sloganul „Nu ne vindem ţara!”, Adrian Năstase, premierul numit de Iliescu, vindea Alro Slatina, Petrom, o mare parte din producţia de energie a Hidroelectrica, la preţuri de nimic unor firme străine. Comisioanele grase s-au adunat în conturi private în loc să intre în vistieria statului sub forma unui preţ corect contra unor societăţi profitabile ale statului. Când economia a rămas o ruină, politicienii s-au orientat spre banii publici. Au înţeles că investiţiile publice pot să le aducă bani frumoşi în conturi şi au început să construiască. Trecuseră deja niște ani în care au demolat aproape tot. Firmele de construcţii au început să prospere. S-au născut regii asfaltului, băieţii deştepţi din energie, mogulii presei şi magnaţii imobiliarelor. În România o avere de câteva zeci de milioane de euro putea să apară în câţiva ani de afaceri cu statul. Şi totuşi după atâția ani în care toată lumea a furat, a distrus şi a păcălit statul, România se încăpăţânează să existe. Românul s-a adaptat unei vieţi subterane ca şi economia în care este silit să se „mişte”.
* Și-atunci, să nu râzi în hohote și să-ți dorești “să dea Domnul să se întâmple” atunci când maneliștii luați la purecat de către ANAF declară că au să fugă din țară?
