HomeActualitateRevista Tresei: Dragneantizarea României

Revista Tresei: Dragneantizarea României

România trece prin Dragneantizare: de la votul cu mortul, la “morții” politici care se vor da defăimați la imaginea publică – de parcă jurnaliștii îi pun să-și mintă alegătorii și să devalizeze bugetele Patriei. Defăimare socială” se numește noua tentativă de a pune pumnul în gura celor care mai practică onest (și nu pe statul de plată al politicienilor) meseria de jurnalist. După ce au văzut că nicicum nu mai pot să pună căluș dreptului la liberă exprimare prin “insultă” și “calomnie” (că ei sunt gingași când le demonstrezi cum și cât fură din banul public), pușcăriabilii din politica românească au clocit o lege prin care să-și disimuleze spaima de demascare publică în spatele “grijii față de om”. Așa că “defăimarea” s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică”, respectiv „cu amendă de la 2000 la 60.000 lei, dacă vizează un grup social”, potrivit unui proiect de lege depus, la Senat, de viitorul lider pe persoană fizică al Grupului Infracțional Organizat, impropriu numit PSD. A scrie sau vorbi despre adevărul faptelor și caracterului lor nu va mai fi considerat insultă și calomnie ca până acum, ci vor fi tratate “politic corect” și re-denumite insultă socială. Un prost cu spume nu va mai fi pur și simplu idiot, ci insultat social. La fel un hoț, un plagiator șamd. La fel pe persoană fizică, cât și ca grup organizat.

* La fel cum Diavolul a demonstrat că nu există, ne zice și Dragnea că prevederea nu este aplicabilă în cazul acţiunilor care contravin legii, ordinii publice şi bunelor moravuri, sprijină sau finanţează terorismul, subminează siguranţa naţională, urmăresc sau încurajează segregarea socială, pun în periocol caracterul unitar al statului român, sănătatea publică sau încalcă drepturile şi libertăţile celorlalte persoane care nu aparţin grupului social”. Motiv pentru care se vor înființa departamente speciale atât la nivelul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât și la nivelul consiliilor județene (dar chiar și al angajatorilor cu mai mult de 50 de angajați!), care vor avea obligația de a elaborara un plan privind respectarea drepturilor omului, combaterea discriminării şi promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup şi nivelul administraţiei publice locale (adică toleranță față de de nivelul submediocru al administrației locale?). Se vor obliga instituțiile publice precum radioul şi televiziunea publică să includă programe de promovare a toleranţei. Până și profesorii în școli vor fi obligați să urmeze cursuri pe această temă, iar unităţile de învăţământ să adopte un "plan anual pentru implementarea acţiunilor privind combaterea discriminării".

* Anual se vor distila idei din minți corecte politic care vor actualiza Ghidurile de bune practici pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup”, se vor perfecționa, pe bani publici, firește, programele şi instructajele specifice în domeniul drepturilor omului şi toleranţei”, se vor constata şi notifica instituţiile publice cu atribuţii în domeniu dacă nu îşi duc la îndeplinire atribuţiile stabilite prin legea propusă. În loc de „minutul de ură” din scrierea orweliană „1984”, vom avea Ghidurile de bune practici într-ale toleranței și grija față de o așa-zisă defăimare socială, bine strunită prin amenzi uriașe, pe de o parte și/sau zăhărelul bănuțului bugetar bine direcționat către corecți politici care vor gestiona binefacerile așa-zisei legi. Iar mass-media nu va fi cumpărată, că “Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei” nu îi va acorda anual decât diplome şi distincţii. Decât pentru promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup.

* Departamentul de Experimente al Academiei Cațavencu a fost curios să afle cât îți ia să traversezi România de la un capăt la altul, pornind de la Vama Veche și până la Arad, la Nădlac, la granița cu ungurii, respectând toate restricțiile de viteză. Rezultatul experimentului făcut pe hartă (cu navigatorul GPS la îndemână) ne-a dat valoarea jafului pe care guvernele post-decembriste l-au executat asupra a 25 de bugete naționale. Dacă s-ar fi construit măcar 50 de kilometri de autostradă per exercițiu bugetar, România s-ar fi bucurat de 1250 de kilometri (măcar) de străzi de mare viteză. S-o luăm altfel: s-a calculat că un melc se târăște (dacă trăiește atât) aproximativ 26,28 kilometri într-un an. Dacă un astfel de melc ar fi avut șansa să trăiască la fel de mult (și de inutil) ca și guvernele post-decembriste ale României, adică 25 de ani, s-ar fi târât cale de 659 de kilometri. Guvernele României au construit în 25 de ani doar 648 de kilometri de autostradă. La care am putea adăuga cei 16 kilometri inaugurați la Vama Nădlac, dar îi scădem pe cei care se scurg la autostrada electorală Sibiu-Orăștie a lui Victor Ponta și Ioan Rus. Diferența o vedeți în modul de viață al regilor asfaltului din România și al anturajelor lor politico-economice-mafiote. Normal, acesta este un text care va fi drastic amendat de noua Poliție a Gândirii înarmată cu Legea de Dragneantizare a Libertății de Expresie.

* Textele neamendabile se vor scrie după următoarea structură: Politicianul X a insultat social bugetul de investiții și și-a construit o casă de insultat social; „Generalul Oprea și-a insultat cu un copy-paste social doctoratul și a ajutat și alți doctoranzi să se insulte social”; Păcat că insulta socială nu doare și mama insultaților social umblă mereu gravidă”; Cât despre țiganii de rromi, ei doar „insultă social nește Fonta să aibă și gura lor ce să mâncă și să racordează social la corent direct dă la stâlp, insultate-aș social!” Așa că, din partea Departamentului de Insultă Socială al Academiei Cațavencu, îi dorim domnului Liviu Dragnea niște insultă socială din partea completului de 5 judecători ai ÎCCJ în problema Dosarului Referendumului. Și tot atâta insultă socială din partea procurorilor DNA atunci când se vor apuca serios de muncă să afle cu cât a insultat social Dragnea bugetele județului Teleorman, prin intermediul hoțiilor cu Tel Drum și alte alea până acum.

* Pentru școli, manuale, profesori, sănătate, medici și spitale nu au bani, dar pentru idei cretine se există. Liviu Dragnea susţine că finanţarea Departamentului pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei pentru o perioadă de 5 ani se ridică la 2.993.060 lei, sumă care include finanţarea a 10 posturi în cadrul departamentului plus chirie. Chirie la el în vilă, bănuim.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare