HomeActualitateRevista Tresei: Epurare pe care, azi în faza de...

Revista Tresei: Epurare pe care, azi în faza de negare

La fel ca și mentorul său Adrian Năstase, atunci când a venit vremea să fie luat la purecat de către Justiție, Victor Ponta este în faza negării și a contestării. El e mic, nu a făcut nimic, e curat ca lacrima și altcineva a turnat chiseaua de dulceață în șoșonii firmei de avocatură a lui Șova. El contestă ordonanţa procurorului Uncheşelu, evidența, ordinea constituțională, separația puterilor în stat, legile – va face orice numai să nu ajungă să dea socoteală. Pentru Adrian Năstase a fost capabil să dea foc țării, să promită în Ambasada Rusiei de la București că va face “purificare” și “curățenie”. Poate ați uitat, dar potrivit siteului KremlinLeaks, partener oficial al WikiLeaks, Victor Ponta s-a întâlnit în 14 iunie 2012, la recepția organizată de Ambasada Federației Ruse la București, cu Aleksandr Kondiakov și Viktor Komardin, președintele companiei de armament Rosoboronexport. Ca urmare, site-ul KremlinLeaks a publicat un mesaj între doi oficiali ruși, despre relațiile speciale pe care le-ar fi avut cu premierul român Victor Ponta. Din care am aflat că: “După cum am informat, dl Victor Ponta ne-a vizitat pe data de 14 iunie, iar pentru noi aceasta a fost o posibilitate importantă de a schimba câteva idei foarte utile. Dl Victor ne-a transmis că întâlnirea cu d-nii M. Kondiakov și V. Komardin a fost foarte productivă și a mulțumit pentru această întâlnire. De asemenea, ne-a încredințat că din luna iulie va incepe un proces de „purificare”, cum a fost stabilit, și dânsul, ca și altă dată, contează pe ajutorul nostru. Și că, din momentul începerii „curățeniei” totale, investițiile noastre locale vor fi valorificate. Din motive lesne de înțeles, vom intra din nou în legătură abia după 1 august”. Bănuiesc că orice american cu capul pe umeri ar vrea să construiască granița NATO și UE cu Rusia avându-l pe acest “purificator-curățitor” la butoanele cu care investițiile rusești “vor fi valorificate”… Luați cu Uniți Salivăm și contorsionări anti-fracturare numai când este vorba despre Chevron, nu și despre Gazprom. Ce credeți că va face Ponta să-și salveze pielea?

Deocamdată ne zice: „Din punct de vedere procedural, ca orice cetățean al României, voi contesta ordonanța emisă joi de către procurorul de caz, la procurorul ierarhic superior și după aceea la judecător. Pentru că, până în acest moment, nu am avut ocazia să fiu audiat de către nimeni; nici de către procuror, nici de către judecător, și cred că este dreptul constituțional al oricărui om din această țară de a fi ascultat atunci când este acuzat de ceva. (…) Voi merge marți, miercuri, când mă cheamă procurorul, pentru a contesta ordonanța. În rest, ceea ce va trebui împrăștiat pentru netezire de circumvoluțiune și spălare de creier va fi de genul: “e acuzat pentru presupuse fapte din anul 2007 – 2008”, „de ce acum, pentru numele lui Iisus Țestos, de ce acum după patru ani de la presupusele fapte?, dosarul s-a deschis în urma delațiunilor Monicăi Macovei care așa și-a turnat și țara la Uniunea Europeană – deci este evident un dosar politic deschis de către Odiosul Dictator, prin intermediul „odioasei”, cu ajutorul rămășițelor de procurori băsiști care s-au predat lui Iohannis (căci, vă mai aduceți aminte ce declara Prim Plagiatorul Mitoman la Suceava prin 2012: vom prelua DNA, că fără Justiție, deși se aflau la putere, nu aveau Puterea).

Așa că primul ministru din Istoria Omenirii aflat în funcție cu dosar penal va contesta tot, susținând că acuzarea sa este poliție politică și are ca scop doar schimbarea guvernului actual și a majorității actuale. Deja a declarat, confirmând că exact o lovitură de stat a dat el în 2012 când a debarcat guvernele Boc și MRU fără alegeri și fără vot, sub presiunea tembeliziunilor și cumpărarea de parlamentari slabi de înger și nițel cam certați cu legea: Conform tuturor definițiilor, schimbarea unui guvern se face prin alegeri sau prin vot în parlament. Orice altă metodă înseamnă lovitură de stat și nu îmi doresc să trăim într-o țară în care guvernele se schimba altfel decât prin procedurile constituționale”.

Și, bineînțeles, “Cazul” Rarinca, odată ce și-a atins scopul, va fi aruncat la gunoi, că urmează „Cazul Ponta”: […] evenimentul de vineri, acuzarea mea pentru presupuse fapte în 2007-2008, (…) are legătură directă cu evenimente care s-au întâmplat recent și anume cu emoția produsă în opinia publică de cazul Rarinca, de solicitările și pozițiile Asociației Judecătorilor, de propunerile de modificare făcute de parlamentari și de votul de marți, de la Senat, în cazul domnului Șova.

Oricum trăim numai în premiere mondiale în Romînia: urmăritul penal Victor Viorel Ponta va participa astăzi la Cotroceni la discuțiile dintre președinte și partidele politice pe strategia națională de apărare. Iar mâine va fi prezent în CSAT. Deci, Corupția nu mai este printre prioritățile de securitatea națională. Asta dacă nu cumva, la cum se grăbesc pesedeii să facă cât mai iute plenul (cică mâine la ora 10.00) în care-i vor păstra imunitatea deputatului Victor Viorel Ponta, este posibil ca urmăritul penal Ponta Victor Viorel să-și dea demisia și să nu mai participe la ședința CSAT.

Altfel, rămâne cum ziceam: pe Victor Viorel Ponta îl putea închide ANAF-ul de multă vreme. Niciodată nu a eliberat bon fiscal pentru toate gogoșile pe care le-a vândut.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare