Toată lumea scrie, cere, lăcrimează. O mare pasiune epistolară a cuprins instituțiile statului prinse într-un frenetic dialog încrucișat. Și, ca la orice se face cruciș, de la foc la gura țevii la urinare tovărășească, există și victime colaterale. De data aceasta chiar independența Justiției – aia pe care toți se prefac că o apără pe ici, pe colo, dar o calcă în picioare dacă este să semneze anonim pe scrisorele deschise. În fapt, totul este de o simplitate uluitoare, doar genul epistolar le complică (parcă văd că, la final, au să scoată genul în afara legii).
Procurorii DNA au cerut încuviințarea arestării senatorului Dan Șova. Mama lui Dan Șova a parafat și negociat cele mai mari și mai la vedere tunuri contractuale ale României. Așa că senatorii din Senatul României s-au opus cererii procurorilor. S-au opus de așa manieră încât toată lumea a trimis scrisori la Curtea Constituțională. Aceasta le-a citit, a judecat și a hotărât (printre multe altele) că-i cazul ca președintele Senatului, Călin Anton Beton Șotron Popescu Tăriceanu să se apuce de scris o motivare a deciziei luate când l-a scăpat de Șova de procurori pe care să o publice în Monitorul Oficial. Și să zică: au fost suficiente voturi, sau n-au fost suficiente voturi. Dar pe Călin nu l-a lovit inspirația, deci nu a scris nimic. Așa că procurorii DNA i-au cerut să pună la dispoziție întreaga literatură de specialitate (stenograme, înregistrări) ale discuțiilor din Comisiile Senatului care se joacă de-a instanțele de judecată – că se apucă ei de scris ceva despre favorizarea infractorului și obstrucționarea Justiției. Cred că sunt vreo trei epistole pe această temă. La primele două, Călin Viclean Fecior de Casă al lui Victor Ponta a răspuns verbal. Că ar fi obrăznicii ale procurorilor și grave imixtiuni în durerile sale de cot cu privire la separația puterilor în stat și egalitățile mai egale în drepturi pentru unii, nu pentru populime.
Dar ceva s-a întâmplat în intervalul dintre penultima și ultima cerere a procurorilor DNA privind punerea la dispoziție a maculaturii produse de către senatori în cazul Șova: Justiția și-a dat singură la gioale. Nu atât în cazul Rărinca, cetãțean care ar fi stat pe nedrept 6 luni în arest – n-au ei treabă cu populimea lovită-n drepturi de nedreptăți dacă nu le folosește, dacă nu le vine mănușă unei ticăloșenii în interes personal pe care o clocesc. Justiția și-a dat singură la gioale prin excese mediatice – le-a plăcut tuturor, de la procurori, la judecători, să facă pe vedetele în direct și la o oră de maximă audiență, să fluture cătușe și să ne spună cum colaborează, ele între ele, instituțiile separate ale statului, în interesul cătușelor, în loc să-și vadă de treabă. Iar vedetismul se plătește. Competența judecării unui presupus abuz în cazul Rărinca aparține CSM care putea să verifice, punctual, dacă există eroarea judiciară semnalată acum mai bine de o săptămână. Dar a preferat să prăvale jihadul inspecției judiciare peste declarațiile cetățeanului Traian Băsescu. Iar acum zace, ca iepurele între faruri, fără nici o reacție în fața atacurilor fără precedent asupra justiției făcute de politicieni aflați în funcții spreme în stat. Această slăbiciune slugarnică o speculează epistolar Călin Popescu Anton Piramidon Tăriceanu. Și suprasaturarea de mediatizare a cătușelor.
Deci, recapitulare: DNA cere în scris Senatului dovezi și fapte despre favorizarea infractorului Șova; Senatul, prin președintele său, cere în scris președintelui Iohannis demiterea și/sau forțarea demisiei (chestie unilaterală, monșerule, dar te pui cu Nebunul?) procurorului șef al DNA Laura Codruța Kovesi și a judecătorului ÎCCJ Livia Stanciu. Iar judecătorii CSM ne scriu, individual și separat, despre cum stă treaba cu Justiția. De parcă noi nu am ști.
Partea proastă este că toată lumea scrie, cere și lăcrimează, dar nimeni nu vrea să se apuce să-și vadă de treabă. Așa că nu este de mirare că România se prăvale-n gol cu fiecare infantilism al celor puși să vegheze la buna sa funcționare. Printre ultimele isprăvi ale infantililor de la guvernare o avem și pe aceasta: persoanele fizice autorizate, fermierii și alți contribuabili care aveau termen 25 mai pentru a depune declarațiile de venit 200 și au ales să facă procedura prin Poșta Română (în loc să se înghesuie ca animalele la ghișeu, așa cum ar vrea “Statul”) au constatat că operatorul poștal de stat nu mai vindea plicuri de două luni. A informat cineva public despre acest fapt? Nu. Că treaba “Statului” este să dea salarii la funcționari și bani în conturile băieților săi deștepți, nu bunăstarea vitei de contribuabil. Așa că (exact ca mai sus), Poșta „statului” arată cu degetul spre Ministerul Finanțelor Publice (altă entitate “jeomanifișistă” a „statului”), acuzându-l că nu a elaborat încă metodologia care i-ar fi permis să cumpere noi case de marcat, fără de care vânzătorii de la Poștă nu pot să vândă plicuri la ghișee. Deci, Ministerul de Finanțe, care este responsabil cu colectarea taxelor inclusiv pentru PFA, este cel care a făcut imposibilă transmiterea prin Poștă a declarațiilor de venit necesare taxării.
Dar Călin Popescu Mălinescu Tăriceanu Antonescu Piscupescu de unde a avut plic pentru scrisoarea deschisă?
