HomeActualitateRomânia dosarului bine făcut (III)

România dosarului bine făcut (III)

Acum se vede cel mai bine că impostura a fost principalul pilon al guvernărilor româneşti. Pentru mânuitorii de putere cea mai riscantă alegere este să pună un specialist pe un post corespunzător specializării sale. Se pot trezi pe cap cu unul care-şi ia specializarea în serios, cu unul care are un limbaj comun cu subordonaţii săi şi, în mod firesc, ar putea face ca „lucrurile să meargă”. Păi dacă „merg lucrurile”, se respectă legile și nu mai este nevoie de şpăgi şi mici ciubucuri, care o mai fi fiind gheşeftul pentru un sistem clientelar? Un papagal este mai bun de șef. De aceea am avut tanchist ca manager de spital, popă ca ministru al Agriculturii, contabil ca ministru al Sănătăţii, vreun cioclu pe la planingul familial şamd. Avantajul enorm al imposturii este evident: cum se apucă vreun papagal de-acesta să aibă „idei”, să vrea mai mult decât i s-a trasat de către şef/sponsor/partid, cum este dat pe mâna adevăraţilor specialişti, să-i arate unde îi este locul în societate.

Dacă ar fi să mă iau după interpelarea făcută de către senatorul Valer Marian (fost procuror militar, deci familiarizat cu “sistemul”), Florian Coldea este un model de impostor al sistemului. Conform declarației intitulate “Generalul Coldea, câinele de pradă al democrației”, dată în fața Parlamentului în data de 22.05.2013, rezultă că acest om este un mediocru absolvent de liceu industrial, incapabil să parcurgă mai mult de un an și jumătate la Politehnica din Timișoara (să mă judece colegii mei, inginerii), din cauză de căderi repetate la examene. Motiv pentru care a urmat Facultatea de Psihosociologie din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii, pe care a absolvit-o în anul 1996, dar nu cu note de trecere la examenul de licenţa, pe care l-a trecut doar anul următor. Avem de a face așadar cu un repetent care conduce ca “profesionist” și este șeful de facto al Serviciului Român de Informații. Unul despre care foștii colegi de “academie” ar susține că “era o persoană arogantă, introvertită, interesată mai mult de imaginea şi poziţia sa, fără prea multe relaţii de prietenie, tipul carieristului”.

Ei bine, carieristul și-a găsit ascensorul ascensiunii în carieră pe linia politică a PDL fiind propulsat în funcție “cu concursul primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, şi a socrului acestuia Gheorghe Seculici”. Falcă era atunci secretar executiv naţional al PDL și cam avea probleme cu niște dosare. Iar socrul, “securistul” Seculici era vicepremier şi ministru al Economiei în Guvernul Tăriceanu I și, susține senatorul Marian, şeful Cultului adventist de ziua a șaptea din Romȃnia, cu “relaţii importante în Statele Unite ale Americii, unde achiziţionase casa fondatorului cultului adventist (situată în Vermont)”.

Iar Coldea era genul de om devotat “lipsit de orizont intelectual (vezi eșecurile la examenele din facultate și din academie) și de capacitate de comunicare, precum și de discernământ și de spirit critic, fiind considerat capabil de orice de către ofițeri din SRI care l-au cunoscut mai bine”, numai bun de pus să coordoneze din umbră SRI și să execute ceea ce i-ar fi cerut Traian Băsescu. Și în zece ani de mandat i-o fi cerut măcar să reformeze SRI și să-l despăducheze de foștii ofițeri cu stagiu în Securitate.

Deci Falcă şi Seculici l-au susţinut pe Coldea (maior SRI în Inspectoratul pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului) în faţa preşedintelui Băsescu, care, în primăvara anului 2005, l-a folosit în operaţiunea de salvare prin răscumpărare a celor trei jurnalişti romȃni răpiţi în Irak. Apoi l-a promovat, la vȃrsta de 34 de ani, în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, cu rang de secretar de stat, şi l-a avansat ulterior pȃnă la gradul de general cu o stea. În 2012 preşedintele Băsescu l-a avansat pe Coldea general cu două stele.

Și să nu uităm să-i pomenim printre binefăcătorii lui Coldea pe generalul Dan Gheorghe, originar tot din judeţul Arad, “considerat reprezentantul aripii conservatoare, de sorginte ceauşistă, din SRI (fost ofiţer de Securitate, care în decembrie 1989 avea gradul de colonel şi funcţia de locţiitor al şefului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă / USLA din cadrul Departamentului Securităţii Statului / DSS)”, pe generalul Ion Ştefănuţ, fost şef al Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, şi pe generalul Sorin Brăteanu, şeful Secretariatului General al SRI. Primul este ceva rudă cu Coldea, ultimul naşul său de căsătorie.

După numirea în funcţia de prim-adjunct al directorului SRI, conform interpelării senatorului Valer Marian, generalul Florian Coldea şi-a numit în funcţii importante de şefi şi de locţiitori de unităţi oameni de încredere şi buni executanţi.

Ce învățăm noi din acest episod: că nu există facere de bine gratuită și că Serviciul Român de Informații, la ora actuală este o întreagă încrengătură de “oameni de încredere și buni executanți”.

  • Avem așa: “generalul Ion Voinescu – adjunct al directorului SRI pe probleme de logistică; generalul Sorin Gabriel Cozma – şeful Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului; generalul Elena Istode – şeful Departamentului Securităţii Economice; generalul Emilia Cristina Posastiuc – şeful Centrului pentru Surse Deschise (Centrul de Monitorizare Media); colonelul Ştefan Vatră – şeful Diviziunii Filaj-Investigaţii; colonelul Vasile Cămărăscu (fost coleg de cameră în timpul facultăţii) – şef al Direcției SRI Bucureşti şi apoi director adjunct la ORNISS; colonelul Eugen Tudor – locţiitor la UM 0982 Bucureşti; generalii Valentin Dan Căpşună, Gabriel Stătescu, Adrian Popescu, Gheorghe Puiu – şefi de unitaţi şi diviziuni. Generalul Coldea a reuşit să-şi impună anumiţi oameni şi în alte structuri ale statului, după cum urmează: generalul (r) Mircea Gheordunescu (fost prim-adjunct al directorului SRI în perioada 1997-2000) – înalt funcţionar al Ministerul Afacerilor Externe; generalul Costin Nedelea (fost coleg la SRI) – şeful unitaţii informative din Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP); locotenent-colonelul Marius Stere (fost coleg la SRI) – șef serviciu la SPP; procurorul Marius Lazăr – la Parchetul de pe lȃnga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

Și mai învățăm că solicitările adresate de către senatorul Valer Marian Direcţiei Naţionale Anticorupţie “să se sesizeze şi să efectueze cercetări în cazul generalului Florian Coldea sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice”, precum și cea adresată Parchetului de pe lȃngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie “să redeschidă cauza în care generalul Florian Coldea a fost cercetat pentru accidentul de circulaţie provocat pe B-dul Ştefan cel Mare din Bucureşti, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi să se sesizeze faţă de procurorul general Laura Codruţa Kovesi sub aspectul infracţiunii de favorizare a infractorului”, n-au prea primit un răspuns.

PS: Datele și faptele există și sunt susținute de către persoane publice în mod public. Asta nu înseamnă că le-am luat pe buletin și în spațiul locativ. Datoria noastră este de a prezenta și alte puncte de vedere și de a ne exprima îndoiala, mai ales când există un adevărat cor al sicifanților. Cine a greșit, să plătească comform Legii și cu respecatrea acesteia! Fiat Justitia, Pereat Mundi!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare