HomeActualitateȘase, vine Steaua!

Șase, vine Steaua!

Pe lângă ce-aţi putut vedea la televizor, la meciul de aseară, dintre Steaua şi Aalborg s-au petrecut şi multe alte lucruri interesante, pe care vi le dezvăluim în exclusivitate.

* În București au fost făcute foarte multe reclamații la poliție pentru că fanii Stelei nu au avut voie pe stadion și țipau în propriile case.

* La scorul de 4 la 0, o parte dintre manelişti au rămas blocați,  iar când erau întrebați ce scor este, afirmau "Le-am dat mai mult de 4!"

* Meciul s-a jucat fără spectatori, însă în tribune a fost și Pițurcă. E primul lui meci în care nu a fost înjurat de nimeni.

* La golul numărul 6, danezii au vrut să oprească meciul pe motiv că e binevenită o pauză după ce se câștigă primul set.

* La lovitura de la 11 metri, Rusescu a pupat mingea, portarul danez a pupat mingea, iar Dumnezeu a zis "Rusescu a pupat mai bine!"

*  Nenea ăla cu bormașina de pe tocmai.ro, a folosit ustensila pentru fiecare gol al Stelei. La final i-a picat tavanul.

* Jucătorii de la Aalborg au avut o mare intuiție. Au intrat în echipament negru pe teren, ca să confirme tragedia.

*Cei din conducerea clubului danez au fost atât de surprinşi de rezultat încât au rămas cu gurile căscate. Ei studiază posibilitatea schimbării numelui echipei, din Aalborg în Aaaaaalborg!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare