HomeActualitateScandal fără precedent: Carmen Iohannis, dată afară din Muzeul...

Scandal fără precedent: Carmen Iohannis, dată afară din Muzeul Holocaustului pentru ținută indecentă!

Aflat în Statele Unite, într-o nouă vizită oficială în străinătate, cuplul prezidențial Klaus und Carmen a avut parte de o primire foarte călduroasă, mai călduroasă chiar decât astă-iarnă în Florida, deși acum afară nu erau nici zece grade (adică erau, poate, mai multe, pe aeroport, dar n-am reușit să le identificăm, că majoritatea erau în civil, sub acoperire). Toate au fost bune și frumoase până când domnul Iohannis și soția lui au vrut să viziteze Muzeul Holocaustului. Când i-au văzut dornici să pătrundă în muzeu, gazdele au intrat imediat în alertă, întrucât ținuta Primei Doamne le-a îngrijorat teribil.

”Era îmbrăcată în blugi și-avea în mână ditamai gentoiul, în care puteau încăpea lejer zece kile de trotil. Chiar dacă doamna era blondă și nici n-avea burhka pe față, noi tot ne-am alarmat. La urma urmei, dacă există țigani blonzi, de ce să nu existe și teroriști blonzi?”, a declarat Șlibovitz Șlibovici, unul dintre curatorii Muzeului. Oficialul a precizat că, de obicei, vizitatorii Muzeului Holocaustului vin îmbrăcați decent, în haine de culoare închisă, spre deosebire de doamna Iohannis: ”Se îmbrăcase de ziceai că se duce la piață să cumpere cartofi și nu să pătrundă într-un loc sobru de pelerinaj. Am verificat să n-aibă bombe în geantă, într-adevăr, n-avea. Avea, în schimb, o grămadă de breloace cu multe chei și de-aia se și vedea geanta așa de voluminoasă. Când am întrebat-o ce-i cu atâtea chei la ea în geantă, ne-a răspuns că sunt cheile de la case. Nu știam că există pe lumea asta oameni cu atâtea case. În orice caz, pentru că era îmbrăcată indecent, i-am interzis prezența în Muzeul Holocaustului”.

Klaus Iohannis a încercat să protesteze, dar gazdele l-au pus rapid la punct, avertizându-l că, deși e îmbrăcat la costum, are așa o înfățișare de arian că le e teamă să nu le fugă exponatele de frică, motiv pentru care nici lui nu i s-a mai permis accesul în Muzeu. Potrivit surselor noastre, în semn de protest față de acest refuz neașteptat, cuplul prezidențial a anunțat că va părăsi imediat teritoriul Americii și-și va petrece următoarele două luni prin Caraibe. 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare