HomeActualitateSeceră Vântu sălbatic

Seceră Vântu sălbatic

Pentru cei care au deschis mai târziu aparatele de radio-TV sau n-au luat bacul nici anul ăsta, trebuie să facem precizarea că titlul de mai sus nu este doar al unui celebru film cu John Wayne, ci și al unui remake la fel de celebru, realizat acum în studiourile DNA. Vântu, numit și Sorin Ovidiu, este povestitorul din film, omul care narează cum s-au petrecut faptele. Și, la ce memorie de elefant are dumnealui, sigur o să povestească procurorilor suficiente lucruri despre hoțiile politicienilor români cât să iasă de-un serial mai lung ca ”Tânăr și neliniștit”.

Personajele principale sunt Călin Popescu-Tăriceanu  și Bogdan Olteanu, doi liberali de cumetrie, care, într-o țară normală, n-ar fi ajuns în Parlament decât duminică, în vizită cu grup organizat și cu ghid. Însă România nu e o țară normală, așa că ăștia doi au ajuns mari și tari, angajați în Parlament. Primul, șef la Senat, al doilea șef la Cameră și apoi, prin transfer, direct viceguvernator la BNR. Întotdeauna m-am întrebat ce naiba-l recomandă pe Bogdan Olteanu pentru BNR. Vocea și talentul lui nu-l recomandau, clar, că doar n-o fi vreun Roubini. În schimb, l-a recomandat familia, căci să fii nepotul unei nomenclaturiste venite în România cu tancul rusesc și finul unui manechin intrat în politica mare direct de pe motocicletă reprezintă cea mai bună garanție pentru o carieră strălucită. În fața unei asemenea recomandări, până și un economist de talia lui Isărescu n-a mai putut zice nici pâs.

Dar, cum nimic nu e veșnic, uite că Vântu, ajuns iar la bulău, a început să secere sălbatic și să-i dea pe goarnă pe toți. Mustăciosul s-a săturat să țină în el, așa că a început să toarne. A recunoscut că le-ar fi dat bani grei, de ordinul a vreo 2 milioane de coco, lui Olteanu și Tăriceanu, pe vremea când acesta din urmă era premier, ca să-l numească guvernator al Deltei pe marele revoluționar oengist de gherilă urbană Liviu Mihaiu. Nu pentru că Mihaiu ar fi avut în dotare batistuță și hidrănțel de la SOV, ci pentru că era un ecologist cum nu mai găsești în țara românească. La cum îi știm, finul Olteanu și nașul Tăriceanu n-au fost, probabil, prea impresionați de cât era de verde Mihaiu, ci de cât de verzi erau dolăreii lui Vântu. Așa că Mihaiu a fost numit guvernator în Deltă, regiune unde, cu totul întâmplător, SOV avea mari interese economice. Avantaj – SOV, că a băgat 2 milioane de coco și a scos fără număr. Dezavantaj – noi, proștii, care au cotizat la buget banii ăștia fără să ceară chitanță pe ei.

Deși e doar la episodul pilot, filmul cu Olteanu și Tări se anunță palpitant, pentru că în mod sigur, odată stârnit, povestitorul Vântu o să mai aducă în prim-plan și alte personaje, chiar și în roluri cameo. Olteanu a ajuns deja în arest și, la cât e de nevricos, când i-or pune procurorii veioza-n ochi, sigur spune și de câte ori a văzut nașul puța finului în filmul ăsta. Oricum, el are un mare avantaj: fiind chel ca-n palmă, se usucă pe cap cu prosopul și iese rapid de la dușuri. În schimb pe Tăriceanu nu-l văd bine, n-ați văzut ce păr bogat are manechinuitul?…

Așa că luați-vă o bere, faceți-vă niște popcorn și stați liniștiți la locurilii voastre, în fața televizoarelor, că se anunță un film grozav. Vă dezvălui doar o fază, care mi-a plăcut mult: la un moment dat, Tăriceanu, urmărit de DNA, abandonează motocicleta în fața vilei proprietate personală și-i strigă, disperat, celei de-a cincea neveste: ”Eu sunt, mamă, dragă, vin fără motor, Vântu suflă rece, șpăgile mă dor!”. Dacă nevestica îi deschide sau nu, nu vă spun, ca să nu stric suspansul.

 

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare