Senzațional! Adrian Năstase s-a împușcat din cauza filosofiei existențialiste

Foto: Mediafax

Academia Cațavencu a reușit să intre, în sfârșit, în posesia adevăratului motiv al tentativei de suicid a fostului premier Adrian Năstase, condamnat, în cursul zilei de ieri, la doi ani de bulău cu executare. Deși presa a speculat, începând cu aseară, că Adelu a făcut asta din cauza lui Băsescu sau pentru că sentința l-a făcut instabil, surse apropiate acestuia ne-au declarat, în exclusivitate, că adevăratul motiv al glonțului înspre jugulară a fost acela că Năstase a descoperit filosofia existențialistă.

Aceasta este informația pe care au reușit să o obțină reporterii noștri de la una dintre vecinele din Zambaccian ale fostului premier. Aceasta ne-a declarat că l-a văzut pe acesta de fiecare dată când mergea la o audiere la tribunal cu niște cărți de Heidegger sau Sartre. Se pare că, de când a pierdut puterea în 2004, Năstase a rămas complet fără un sens în viață: nu mai putea comite acte de corupție pentru că nu mai avea nicio funcție oficială, nu mai reușea să pună pe nimeni să bată jurnaliști și nimeni nu voia să-i mai numere ouăle.

Din câte se pare, după ce Băsescu i-a luat jucăria, Bombo a găsit o consolare în filosofie existențialistă, dedicându-și fiecare zi căutării ființei autentice. Astfel, cel mai probabil, pasajele despre sinucidere și moarte ale lui Sartre și Heidegger l-au bulversat complet. Când polițiștii au venit la el, Năstase a mers în bibliotecă să ia cărțile acestora la pârnaie, dar sentimentul apăsător al devenirii întru moarte l-a determinat să-și tragă un glonte în jugulară.



Te poftim să citești și...

Comentezi!?

comentariu

5 Responses to “Senzațional! Adrian Năstase s-a împușcat din cauza filosofiei existențialiste”

Read below or add a comment...

  1. busuioc says:

    Adrian Nàstase,un infractor comun,nu vàd de ce atita teatru pentru a respecta legea……

  2. busuioc says:

    Acum o sà-i urmeze lui Nàstase multi altii….sper!

  3. schantz says:

    Niciodata nu-i prea tarziu ;stiu eu pe unul( Ion negativ) responsabil de toata alchimia asta mioritica .Inca mai sper ,pana pe 21 decembrie nu mai e mult…

  4. Daniela says:

    Mai este MARTIRUL DE LA TERMOPANE profesor universitar si conducator de doctorat la Universitatea Bucuresti ? Poate pleaca dupa metoda Omar Hayssm cu un vapor cu oua. Alo, Universitatea Bucuresti ? Vreau sa ma inscriu la el la doctorat.

  5. adrian says:

    Prin 1973-1974, prof. dr. ing. a avut din nou o “problemă” cu fiul său, care şi-a continuat vechea relaţie cu I. D. Suciu. De data asta, acest viciat mergea cu Adişor la porţile fabricilor şi, cu tehnica specifică tuturor corupătorilor, ademenea tineri muncitori, atraşi şi de titlul său de fost profesor. La aceste racolări a participat şi acela care, peste ani, avea să pretindă să conducă România şi pe care, din laşitate, chiar şi fostul rege l-a declarat cea mai importantă persoană a anului 2003. Tinerii racolaţi, aduşi în casa lui Suciu, se întreceau în beţii şi orgii, printre partide de sex şi perversiuni sexuale. Cum a aflat Miliţia, rămâne (încă) o mare enigmă. S-o fi lăudat vreunul dintre tinerei? Vecinii au raportat activităţi suspecte sectoristului? Sau Suciu era deja cunoscut secţiei de Moravuri? Cert este că miliţienii au a căzut în mijlocul unui asemenea dezmăţ, după ce înainte, de pe o scară a unei maşini de pompieri, se fotografiase pe fereastră totul. A urmat ancheta, în care vinovaţii principali erau I. D. Suciu şi Adrian Năstase, ca racolatori şi corupători. Până în seara procesului, aşa s-a ştiut, dar a doua zi a urmat bomba: acuzat – Ion D. Suciu, martor al acuzării – Adrian Năstase!
    I.D. Suciu, pentru inversiuni sexuale şi corupere a unor bravi fii ai clasei muncitoare, a fost condamnat la 8 ani. După executarea pedepsei, au urmat alţi 6 ani deportare în Bărăgan, Suciu fiind considerat un pericol social. Îngerul păzitor, fie el Priboi sau altul, l-a făcut pe Adrian Năstase curat ca lacrima, într-un proces cu uşile închise, deci fără public, cu numai ceva “lucrători” de miliţie şi securitate, proces ţinut prin 1973. Dar şi “favoritul zeilor” Năstase a avut cumva de suferit. În mod discret, el a fost scos de la Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi expediat ca cercetător la Institutul de Drept Penal

Comenteaza...

*