Sfântul Andrei, noaptea în care și vârcolacii se tem de politicieni

de Laurenţiu Muşoiu , 29 noiembrie 2019

În popor, noaptea de Sfântul Andrei este un fel de Halloween al românilor, însoțită de foarte multe tradiții și superstiții, prilej pentru politicienii de pe Dâmbovița să nu-și scoată nici de această dată măștile.

Conform datinei, în seara de Sfântul Andrei, spiritele ies în lume, mai mult decât a fost scoasă în lume Viorica Dăncilă, lupii vorbesc cu grai omenesc.

Lupii nu au reușit însă niciodată să dialogheze cu președintele reales, Klaus Iohannis, nici măcar în seara de Sfântul Andrei. Ce-i drept, lupii vorbitori au încercat să-i adreseze câteva întrebări șefului statului, dar de fiecare dată s-a făcut dimineață până când Iohannis le-a răspuns și vraja a dispărut.

Tradiția mai spune că, de Sfântul Andrei, oamenii se apără de toate cele rele cu ajutorul vrăjilor și a usturoiului. Premierul Ludovic Orban este însă singurul care nu consumă usturori, nici în seara de Sfântul Andrei, deoarece nici foști PSD-iști sau PDL-iști nu a numit în aparatul Guvernului și nici gura nu îi miroase.

Superstițioșii spun că, în noaptea Sfântului Andrei, lupii încep a vorbi cu grai de om, spunând lucruri de-a dreptul înfiorătoare. Tocmai de aceea, mulți cred că ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu ar fi de fapt vârcolac, având în vedere apocalipsa pe care o descrie în economia românească.

Mai mult, cei care au nenorocul de a fi atacați de acești lupi în noaptea de Sfântul Andrei se vor transforma, la rândul lor, într-un Cîțu.

Vârcolacii de Teleorman au însă o temere mai mare. Se spune că, în noaptea Sfântului Andrei, Liviu Dragnea iese, se transformă din nou în Dady și va transforma toți lupii în PSD-iști sau chiar în paviani cu mantie.

Tot în această noapte, Victor Ponta, Kelemen Hunor și Călin Popescu Tăriceanu își pun busuioc sub pernă pentru a-și visa viitorul aliat.

În această seară, patronul Fotbal Club FCSB, Gigi Becali unge cu usturoi vestiarul echipei sale și ghetele lui Mbappe Florinel Coman, pentru a alunga ghinionul și spiritele rele, mai ales pe cele de la Direcția Națională Anticorupție.

Loading...

Comentarii

+