HomeActualitateSir trăiți!

Sir trăiți!

Pentru că a trăit în Anglia, și nu în România, Alex Ferguson a putut să antreneze 27 de ani la Manchester United și să se retragă în calitate de Sir. Cetire să luăm aminte!

De ce a rezistat atât de mult Sir Alex la United? este întrebarea englezească la care vom încerca să dăm niscaiva răspunsuri mioritice.

1. A avut grijă să nu și-l ia patron pe Becali, care l-ar fi dat de șapte ori afară în primii șapte ani în care nu a câștigat niciun titlu, nu înainte, evident, de a-l fi făcut praf în direct la Sky Sports, la emisiunea lui Horia Ivanovici.

2. S-a ferit de banii lui Copos ca Mencinicopschi de grăsimile saturate, pentru că acum ar fi trebuit să plătească dobândă pentru un sfert de veac de împrumuturi.

3. N-a apelat la cel mai mare scouter de pe Terra, inclusiv Antarctica, și anume Meme Stoica, cel care i l-ar fi adus pe Boștină în locul lui Giggs și pe Carlos în locul lui Schmeichel, explicându-i că mai buni ca ăștia doar Di Stefano și Iașin au fost.

4. A rezistat tentației de a-l avea lângă el pe banca tehnică pe team-managerul Mache, această verigă indispensabilă din lanțul atrofic al Stelei.

5. N-a avut parte de un investitor ca Borcea, care și astăzi încearcă să-i convingă pe procurorii DNA că a prădui, a delapida, a prejudicia sunt verbe cu acțiune moderată față de a da în cap, de exemplu.

Nu în ultimul rând, trebuie să spunem că Sir Alex s-a culcat mereu devreme, întrucât nu de puține ori a fost trezit în miezul nopții de câte un prieten apropiat, care îi propunea să meargă 300 de kilometri pentru a vedea la lucru câte un talent. Singurul pe care l-a ratat a fost Piți Talent.

 Publicat în revista AC, NR. 19

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare