HomeActualitateStudenții riscă să piardă prima sesiune, după ce au...

Studenții riscă să piardă prima sesiune, după ce au așteptat ca Iohannis să-și termine discursul

Sute de studenți clujeni riscă să piardă prima sesiune de examene, după ce au fost nevoiți să aștepte până când președintele Klaus Iohannis și-a încheiat discursul cu ocazia deschiderii noului an universitar.

 

A fost însă o variantă scurtă a discursului președintelui, Klaus Iohannis a renunțat la cea de-a doua frază a discursului său, rămânând doar cu prima. Șeful statului a fost nevoit să-și scurteze discursul, deoarece risca să intre în semestrul al doilea al anului universitar, iar studenții nu își puteau permite să piardă și a doua sesiune de examene. Singurii studenți care ar putea să ajungă la prima sesiune sunt cei care au lipsit de la festivitatea de deschidere a anului academic, alegând să celebreze momentul în cluburile din campusuri. Asta, dacă se vor trezi din mahmureală până atunci.

Președintele s-a arătat, de asemenea, îngrijorat de numărul insuficient de locuri în cămine, raportat la cel al studenților. Klaus Iohannis a recunoscut că, dacă ar fi cunoscut din timp această problemă, și-ar fi construit șapte cămine tudențești, în locul celor șapte case, pentru a veni în sprijinul tinerilor.

Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare