Deranjat că niște puciști încearcă să-l lase, la bătrânețe, fără jucăria lui favorită, șefia Uniunii Scriitorilor, marele critic literar Nicolae Manolescu n-a mai suportat, ci a început să mitralieze verbal, în stânga și-n dreapta. Cum în stânga se afla, ca mai toată viața lui, fiind om de stânga, alt mare critic, Eugen Simion, Manolescu l-a atins și pe el cu un ”friendly fire”, numindu-l ”tâmpit”. Noi știam că înjurăturile și jignirile ca pe maidan sunt apanajul exclusiv al parlamentarilor, în Parlament și al huliganilor, pe stadioane. A trebuit însă să vină domnul Nicolae Manolescu, cel mai mare critic literar în viață, ca să ne demonstreze că nasc și la Academia Română asemenea specimene, care nu se rușinează, la o adică, să recurgă la ”ba pe-a mă-tii”. Pentru că, poate nu știați, dar cei doi sunt și vajnici academicieni și mă și mir că jignitul nu i-a răspuns încă agresorului verbal cu faimoasele cuvinte ale demnei lor înaintașe, Elena Ceaușescu: ”O să te-audă colegii mei, academicienii”.
Și măcar de s-ar fi luat de la niște lucruri serioase, de la niște divergențe de opinii, ideologice, literare, de la un dezacord privind postmodernismul sau poezia ermetică a lui Ion Barbu. Dar nu, ei s-au certat ca târgoveții, de la bani. Mai precis, Eugen Simion nu și-a achitat cotizația la Uniune. Or, spune clar domnul Manolescu cum stă treaba cu Uniunea Scriitorilor: ”Vine, plătește cotizația, rămâne… Nu plătește, e suspendat”. Carevasăzică, odată ce-ai intrat în acest for olimpian numit Uniunea Scriitorilor, tot ce ai de făcut e să-ți plătești cotizația. Nu e nevoie să mai scrii în viața ta un rând, nici măcar să pictezi zidurile prin București cu ”privește cerul”, ”Iisus vine” sau ”Basarabia e România”. Opera de până atunci, chiar și publicată în tiraje confidențiale, e suficientă. Și, dacă ai fost cuminte, l-ai votat pe dl Manolescu președinte etern al USR și n-ai deschis ciocul contra lui când vine unul ca Florin Iaru să-l critice pe critic, ai toate șansele ca la pensie să mai iei jumătate de pensie de la Uniune. Fiindcă, dacă ați observat, Uniunea Scriitorilor a ajuns un fel de companie de asigurări private: dai niște bănuți pe lună și ți-i recuperezi, cu vârf și îndesat, la pensie. Creația literară? Mai dă-o naibii, pe cine mai interesează azi poezelele?
Și noi ne întrebăm de ce naiba a ajuns România în fundul haznalei, cu politicieni ”de meserie auto”, agramați ca Grapini și proști ca Șova. Păi, dacă Manolescu își gratulează colegii, făcându-i ”tâmpiți”, de ce ne-am mai mira când Vanghelie urlă ”Vă fxt morții în gură cu Ghiță și cu Ponta al vostru” sau când Nicolae Păun vrea să spele șuriul în sângele procurorilor? Nu m-ar mira ca viitoarele cărți de critică literară ale domnului Manolescu să se înscrie pe aceeași linie, dezvăluind, de pildă, despre Cărtărescu că ”e vai steaua lui norocoasă, n-a mai scris o poezie ca lumea de juma de secol, construcția stilistică e de tot rahatul, iar personajele zici că sunt făcute din labă. Cărtărescule, lasă-te, bă, de meserie, că ești varză, tâmpitule care ești tu tâmpit!”.
Evident, cum suntem totuși țara lui ”pupat toți Peața Independenții”, n-ar fi exclus ca domnii Manolescu și Simion să se împace, în direct și la oră de vârf, la televizor, când își vor da seama că are balta (Uniunea adică) pește (pensii babane și alte avantaje) pentru toată lumea. Și atunci poate că-l vom auzi pe domnul Simion admițând, cu seninătate, ca un alt clasic în viață: ”El m-a făcut pe mine zdreanță, eu l-am făcut oligofren, dar de jignit nu ne-am jignit absolut deloc”.
