Terorism în Germania? Dar avem terorism și aici, în România!

de Mihai Enciu , 21 decembrie 2016
Terorism în Germania? Dar avem terorism și aici, în România!

Plecat la drum cu noaptea-n cap ca să nu-și dezamăgească fanii, Moș Allah Akbar a ajuns la Berlin, în târgul de crăciun, călare pe un camion căruia i-au „cedat” frânele. Camionul aparținea unei companii poloneze iar driverul, pakistanez sau afgan după cum susțin autoritățile germane, a fost săltat de poliție. Atacatorul a reușit să omoare 12 cetățeni și să rănească alți 48 potrivit ultimului bilanț comunicat de autorități.  La Ankara, un flăcău despre care se spune că ar fi angajat al poliției turce l-a împușcat mortal pe ambasadorul Rusiei aflat la o expoziție de fotografie. Allah Akbar s-a reîncarnat în scopul de a-i pedepsi pe rusnaci pentru masacrul din Siria comis în numele luptei anti ISIS. Tovarășul Vladimir a pus crima pe seama eforturilor unor dezaxați de a submina relațiile ruso-turce. Până și în Elveția lucrurile par că au luat-o razna. Tot luni un flăcău înarmat a deschis focul într-o moschee rănind trei musulmani aflați în procedura de rugăciune. Atacatorul nu a fost încă identificat iar autoritățile elvețiene nu au dat prea multe informații.

V-ați cutremurat, așa-i? Fleacuri, tovarăși! Acum 27 de ani, un terorist de-al nostru, dintre noi și pentru noi, a condus cel mai al dracului atentat din istoria  recentă a țărișoarei. Peste 1000 de morți și vreo 2500 de răniți s-au înregistrat după ce, în 22 decembrie 1989, la putere s-a cățărat gașca de comuniști condusă de Ion Iliescu. De 27 de ani impotenta justiție românească se chinuie să bage gunoiul sub preș. Inclusiv starleta de la DNA, celebra doctoriță de concentrație 96% a prestat la închiderea pe sub mână a unui dosar în care același sforar din Oltenița era cercetat pentru atrocitățile comise la Mineriada din 1991. Eforturile admirabilului sistem judiciar românesc de a mușamaliza cea mai oribilă crimă în masă din istoria recentă a României au fost zădărnicite de un singur om: Doru Mărieș. Acțiunile sale la CEDO au oprit cursul prescripției și au întors de la groapă un dosar pe care, cu mici excepții, toată suflarea politică românească l-ar fi dorit îngropat.

I-auzi ce zice Parchetul acum, la 27 de ani de la evenimente:  „Pentru păstrarea puterii, prin acțiunile desfășurate și măsurile dispuse, noua conducere politică și militară instaurată după data de 22.12.1989 a determinat uciderea, rănirea prin împușcare, vătămarea integrității fizice și psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui număr mare de persoane. Reiese existenţa unui plan după care s-a acţionat, plan care a urmărit crearea unei stări de confuzie în rândul forţelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apărării Naţionale şi difuzarea unor ordine, rapoarte şi informaţii false, scoaterea în stradă şi înarmarea populaţiei, respectiv crearea aparenţei unui război civil”, afirmă Marian Lazăr, procuror militar.

Vă faceți că nu știți și nu înțelegeți, nu? Autorii morali și instigatorii care au profitat din plin de această crimă în masă trăiesc bine mersi și azi. Pe unii i-ați votat sub formă de PSD acum câteva zile și i-ați adus din nou la putere așa cum ați făcut-o mereu din 1990 încoace. La Ion Iliescu și Adrian Năstase vă mai închinați și acum. Și poate că nu ați înțeles, voi ăștia care votați PSD din 1990 la ce ați fost complici. Uite la asta: „Am constatat că soluția de clasare a parchetelor militare este netemeinică și nelegală, fiind adoptată pe baza unor cercetări incomplete, cu ignorarea unor date și documente esențiale referitoare la evenimentele din 1989. Toate acestea zădărnicind aflarea adevărului și identificarea tuturor făptuitorilor precum și a făptuitorilor din spatele făptuitorilor”, spune Bogdan Licu, procuror general adjunct al României. Contra unui supliment de salam ați adus la putere criminalii care doreau să șteargă urmele crimelor din 1989. Pe ei și clonele lor le-ați votat cu entuziasm 27 de ani. Vă cutremurați la știrile despre atentatele teroriste comise în Europa islamizată dar vă doare-n cur de morții voștri de la Revoluție. Vă pișați pe vot iar când nu o faceți alegeți cu stomacul și votați criminali sau hoți care vă promit pomeni și circ. Da, asta faceți de 27 de ani voi ăștia care mergeți constant la vot și care vă vindeți pe 2 mici și-o bere puturoasă și colegii voștri, băieții scârbiți de politică, pe care-i găsește schiatul în ziua de alegeri. Dar poate că voi, ăștia care votați criminali și hoți, aveți dreptate. Adevărul nu ține nici de foame, nici de sete.  

Loading...

Comentarii

  • The rogozin

    22 decembrie 2016 2:12

    I s-a pus in vedere sovieticului kostia sa combata cu tarie, ca sa-si merite leafa ! A-nceput sa faca spume la gura ! Ba kostia, pai sefu-tau cel mare arunca-n aer blocuri pline cu mujici de-ai lui, ca sa justifice existenta "dujmanului"... Cateva mii de sirieni sunt niste neica nimeni pt. el.Ca idee, de ce te strofoci atata ? Sefii tai nu ti-au explicat ca sovieticii tai iubiti sunt pe veci urati de catre natia careia-i vorbesti limba pe aici ? Micutule Iuda...

    raspunde comentariului
  • VR

    21 decembrie 2016 13:45
  • Eminescu

    21 decembrie 2016 11:24

    Bai oameni buni....BAI OAMENI BUNI....BA voi sunteti dementi ???NU VA E FRICA DE CAGHEBE ????AHAHAHAHHHAHHAHAFOARTE TARE ARTICOLUL !!!BRAVOOOO

    raspunde comentariului
+