HomeActualitateToni a călcat pe greblă

Toni a călcat pe greblă

De cu de dimineață, judecătorul Curții Constituționale Toni Greblă a fost adus cu mandat la Direcția Naționala Anticorupție. Firește, fostul pesedist nevinovat și cinstit habar nu avea de  ce a fost cu citația de către procurorii lui Băsescu. "Nu știu de ce am fost adus", a declarat Toni Greblă la sosirea la DNA, adăugând, ca răspuns la o întrebare dacă a luat mită că nu deține afaceri private. Adicătelea mita se dă numai în afaceri private. Normal, că altfel slujbașul statului nu-l lasă pe privat să se dezvolte – îi bagă gheara legilor fiscale opresive românești în cont.

Deci, clar: dosar politic, instrumentat din umbră de către Traian Băsescu. Căci, potrivit sursei citate, Toni Greblă este suspectat de trafic de influență comis între anii 2010-2015. Adică în formă continuată.

Dar cin’ să fie acest fost senator PSD care a fost numit în decembrie 2013 judecător la Curtea Constituțională ca răsplată a faptului că a fost responsabil cu fabricarea combinațiilor juridice ale partidului?

Între 1980 și 1989 a activat ca avocat în cadrul Baroului Gorj. Apoi s-a vărsat în FSN luând toate formele politice ale acestui urmaș al PCR până când s-a transformat în 1997 în PSD. A fost prefect al județului Gorj în perioadele 1990-1993 și 2000-2003. Perioade care-i păstrează o vie amintire ca bun greblagiu. Din 2008 s-a făcut senator PSD și a activat ca președinte al Comisiei juridice din Senat iar apoi membru în această comisie. Că numai la noi borfașii știu să legifereze.

Revenind la speță, se pare că Toni ar fi greblat 56.000 de euro de la afaceristul Ion Bârcină, în schimbul unor intervenții la funcționari publici. De la același afacerist ar fi primit să folosească cu titlul de  gratuitate nelimitată un telefon înregistrat pe firma acestuia, precum și bannere, capsatoare, capse, cordelină și alte materiale pentru afișaj electoral în campania electorală pentru alegerile legislative. Bașca service și asigurare pentru o mașina de lux înregistrata tot pe firma lui Bârcină.

În trecutul nu prea îndepărtat al ex-senatorului există un Bârcină, mai cunoscut drept Dan Goeru – un fel de Bercea Mondialu mai local. Toni, degrabă vărsătoriu de sânge de frate prezidențial în materie de cumetrii, în 2010 a fost la nunta de la Târgu Jiu a fiului interlopului Bârcină din postura de preşedinte al Comisiei Juridice din Senat. Dar prietenia dintre pesedistul Toni Grebla si familia interlopului este veche, Greblă fiind nașul fetei acestuia, la prima căsătorie a acesteia, petrecută în 2006, tot la Poarta Sărutului.

Legăturile lui Bârcină cu PSD sunt de pe vremea lui Adrian Năstase. Cu n umai 104 miliarde de lei vechi, cinci societăți comerciale la care Ministerul Transporturilor deținea acțiuni au fost cumpărate de către firmele lui Bârcină. De curând, Dan Goeru a mai obținut prin intermediul firmei Yogaro SRL sute de miliarde de lei pentru curățenie în vagoanele CFR. Numai că “profitul” nu era chiar de 100%, pentru că avea și omul de dat comisioane grele celor care i-au intermediat și i-au aranjat câștigarea licitației. Or fi știind și procurorii câte ceva. Mai ales că Bârcină este anchetat și într-un dosar în care una dintre firmele sale a "uitat" să achite o factură de peste 3 milioane de euro pentru energia achiziționată de la Complexul Energetic Rovinari.

Și cum Greblă are familie grea, renumerația după buget mică, a reușit să-și aranjeze și copilul în sinecură politică. Octavian Greblă a fost numit viceconsul al României la Paris.

Până să ajungă în diplomație, Octavian Greblă s-a ocupat împreună cu fratele său de afaceri cu energie. În timp ce Octavian a intrat în diplomație, lăsând în spate afacerile cu energie, fratele său Silviu nu a fost atât de norocos. A încercat și el în anii trecuți o afacere în București care, ajunsă în pragul eșecului, a fost vândută unor irakieni. Conform celor de la Rise Project, aceștia au fost expulzați pentru trafic de imigranți  pe teritoriul României.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare